Cel puțin patru membri ai personalului militar american au fost uciși în exploziile produse joi la aeroportul din Kabul, au transmis surse pentru Reuters. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a transmis printr-un comunicat că „un număr” de membri ai personalului militar american au murit în atac, fără însă a furniza detalii. Dl Kirby a mai menționat că alte persoane au fost rănite, iar printre victime se află inclusiv „un număr de afgani”./cstoica/sdm2
(REUTERS – 26 august)