De vineri şi până duminică, poliţiştii şi militarii ungari au acţionat împotriva a 1.176 de cetăţeni străini, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Ungare printr-un comunicat remis luni Agenţiei de Presă MTI. Potrivit datelor statistice publicate pe site-ul Poliţiei, vineri au fost reţinuţi şi conduşi înapoi în zona de securitate de la frontieră 329 de străini, sâmbătă 424, iar duminică 330 de cetăţeni străini, aflaţi în condiţii ilegale pe teritoriul Ungariei. De asemenea, au fost prinşi 30 de transfugi, împotriva cărora autorităţile de imigrare au demarat procedurile legale.Săptămâna trecută au fost reţinuţi şi conduşi înapoi în zona de securitate de la graniţă în total 2.716 transfugi, acest număr de migranţi reţinuţi fiind cel mai mare în acest an. În perioada 30 august-5 septembrie, poliţiştii ungari au prins 2.318 migranţi. Pe lângă acestea, săptămâna trecută, la graniţa cu Croaţia, România şi Ucraina, precum şi pe teritoriul Ungariei au fost reţinuţi 35 de transfugi, împotriva cărora a fost demarată procedura legală. Din cauza traficului de persoane, au fost începute procedurile împotriva a 46 de suspecţi./rganciu/sdm2
(MTI – 13 septembrie)