Președintele Rusiei, Vladimir Putin, într-o convorbire telefonică cu președintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, a declarat că este nevoit să intre în autoizolare, a anunţat, marți, serviciul de presă al Kremlinului. Într-un comunicat de presă al acestuia, se precizează că șeful statului rus trebuie să treacă în autoizolare, din cauza depistării unor cazuri de infectare cu coronavirus în anturajul său. Reprezentanţi ai Kremlinului au adăugat că, având în vedere acest lucru, președintele rus va participa prin videoconferință la reuniunea comună a șefilor statelor membre ODKB (Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă) și OCS (Organizaţia de Cooperare de la Shanghai), programată pentru săptămâna aceasta, la Dușanbe. În timpul convorbirii telefonice, Vladimir Putin şi Emomali Rahmon au discutat, de asemenea, o serie de aspecte actuale privind relaţiile dintre Rusia şi Tadjikistan, precum şi situaţia din Afganistan./ssirbu/sdm2
(www.tass.ru – 14 septembrie)