Comisia Europeană a fost criticată din cauza pasivităţii privind corupţia din Bulgaria

Comisia Europeană a fost supusă unor critici în Parlamentul European (PE), din cauza pasivităţii sale privind corupţia din Bulgaria, pe fondul sancţiunilor impuse de SUA, în baza Legii Magnitsky împotriva unor cetăţeni bulgari.
În numele grupului parlamentar al Partidului Popular European, Stanislav Polčák a subliniat că decizia Washingtonului demonstrează eşecul UE în combaterea corupţiei.
Elena Ionceva (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor/Partidul Socialist Bulgar) a adăugat că Bulgaria a devenit ţara împotriva căreia au fost impuse cele mai ample sancţiuni în baza Legii Magnitsky. „Cetăţenii bulgari cunosc foarte bine problemele legate de corupţia din ţară, au protestat împotriva subordonării sistemului judiciar şi, atunci când au făcut-o, au fost agresaţi şi umiliţi, ameninţaţi şi târâţi prin săli de tribunale”, a subliniat Ionceva.
Sophie in ‘t Veld (Renew Europe) a precizat că reprezentanţii Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a PE va vizita Bulgaria săptămâna viitoare şi a menţionat că se observă o discrepanţă inexplicabilă între concluziile rapoartelor Comisiei Europene privind progresele acestei ţări în cadrul MCV şi decizia SUA.
Daniel Freund (Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană) a calificat situaţia din Bulgaria drept mult mai gravă decât ceea ce reflectă rapoartele Comisiei Europene, ceea ce indică eşecul de a întreprinde măsurile necesare.
Jaak Madison (Grupul Identitate şi Democraţie) a sprijinit concluzia potrivit căreia, pentru fapte de corupţie, sunt urmăriţi doar „peştii micuţi”. „În Bulgaria şi România există probleme, însă corupţia este prezentă şi în alte state din UE”, a afirmat acesta, adăugând că este importantă o schimbare în conştiinţa oamenilor, pentru eradicarea corupţiei.
Anghel Djambazki (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni/VMRO) a definit ca fiind inexplicabil faptul că Comisia Europeană descoperă fapte de corupţie în state, ale căror guverne nu le agreează. „Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia sunt eternele acuzate”, susţine Djambazki. În opinia sa, corupţia în guvernele „prietene” UE nu este urmărită de comisie.
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a calificat combaterea corupţiei drept o sarcină importantă pentru UE şi a explicat că SUA nu au convenit în prealabil cu uniunea în privinţa sancţiunilor impuse împotriva cetăţenilor bulgari. Oficialul european a remarcat că Parchetul European colaborează cu Washingtonul şi că UE va întreprinde acţiuni în cazul unor suspiciuni legate de utilizarea abuzivă a bugetului comun.
Dezbaterea din PE s-a desfăşurat la solicitarea preşedintelui Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, Juan Aguilar (Socialişti şi Democraţi)./ddaniela/avladucu

(www.dariknews.bg – 16 septembrie)