Parlamentul European a adoptat o serie de rezoluţii şi rapoarte în mai multe domenii

Realizator: Parlamentul European a adoptat astăzi o serie de rezoluţii şi rapoarte în mai multe domenii de la condiţii de muncă echitabile pentru lucrătorii online, la schimbul de informaţii fiscale, până la criza din Afganistan şi relaţia uniunii cu Rusia. Un raport adoptat de legislativ evaluează cerinţele uniunii privind schimbul de informaţii fiscale care vizează combaterea fraudei fiscale, a evitării obligaţiilor fiscale şi a evaziunii fiscale. Carmen Gavrilă a urmărit concluziile şi relatează.

Reporter: Raportul legislativului arată că, în prezent, nu există un cadru comun la nivelul uniunii pentru monitorizarea performanței și a realizărilor sistemului şi doar câteva state membre, ca Germania, fac în mod sistematic verificări ale calității datelor schimbate cu alte state membre. Prin urmare, în raport parlamentul cere Comisiei Europene orientări suplimentare, pentru a ajuta în statele membre să analizeze informațiile primite și să le utilizeze eficient. Un alt raport adoptat astăzi cere condiții de muncă echitabile, drepturi și protecție socială pentru lucrătorii pe platforme online, tot mai numeroși, mai ales în contextul pandemiei, dar și digitalizării economiilor. Parlamentul cere rectificarea unor aspecte. De exemplu, actualul cadrul european este nesatisfăcător, iar termenii „lucrător” și „lucrător independent” nu sunt definiți uniform în toate statele membre. Parlamentul a adoptat și o rezoluție privind situația din Afganistan, în care cere statelor membre să ofere azil din motive umanitare afganilor amenințați de talibani. Legislativul a votat și o nouă rezoluție privind relațiile uniunii cu Rusia, în care cere comisiei și statelor membre să regândească relația cu Moscova, să oprească dependența de gazul rusesc, cel puțin câtă vreme Vladimir Putin este la putere, și să excludă Rusia din sistemul de plăți SWIFT.#HUN/ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 septembrie