Guvernul a decis detaliile rambursării impozitului pe venit al familiilor, a anunţat ministrul finanţelor, Mihály Varga, în înregistrarea video publicată pe pagina sa de socializare. Potrivit ministrului, rambursarea îi priveşte pe toţi părinţii cu copii, care au dreptul la alocaţie familială. Dacă ambii părinţi din familie au un loc de muncă declarat, impozitul pe venit li se va restitui amândurora. El a adăugat că antreprenorii vor beneficia şi ei de rambursarea impozitului, dacă au copii. Astfel, cercul persoanelor eligibile este completat cu persoanele fizice autorizate, micii producători agricoli, cei care închiriază imobile, precum şi contribuabilii care plătesc taxa specifică pentru întreprinzătorii mici (KATA) sau contribuţia simplificată la obligaţiile publice (EKHO). Ca urmare, antreprenorii KATA care cresc copii pot recupera un sfert din impozitul lor specific pentru anul 2021, în timp ce contribuabilii care plătesc EKHO pot primi înapoi două treimi din impozitul de 15% plătit. Ministrul a amintit că rambursarea impozitului către familii se va face cu condiţia ca economia ungară să crească cu 5,5% în acest an. Conform calculelor din acest moment, obiectivul va fi atins. “Dacă vom continua măsurile care ajută redresarea, avansul economiei ungare va fi de 7% sau chiar mai mult”, a spus ministrul. Aceasta înseamnă că 1.900.000 de părinţi vor primi înapoi în total 600 de miliarde de forinţi (1,7 miliarde de euro), ceea ce reprezintă cel mai mare beneficiu fiscal acordat vreodată familiilor, a adăugat Mihály Varga. Administraţia Naţională a Impozitelor şi Vămilor va efectua rambursarea încă în luna februarie a anului viitor. “Ungaria funcţionează, economia ungară funcţionează. Ungaria a realizat una dintre cele mai rapide relansări economice din Uniunea Europeană, ceea ce este un succes comun al familiilor, al întreprinderilor şi al politicii economice corecte. Acest succes ne va permite să continuăm consolidarea familiilor prin rambursarea impozitului”, a declarat ministrul finanţelor./lendrefy/asalar
MTI – 25 septembrie