Ksenija Sidorova, prima acordeonistă prezentă în Festivalul Enescu
Un proiect muzical inedit inspirat de o lucrare a lui George Enescu, prima acordeonistă care urcă pe scena Festivalului Enescu, revenirea în forță a uneia dintre orchestrele cele mai iubite ale lumii, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam și lansarea unei cărți semnate de actrița Rodica Mandache marchează principalele momente în penultima zi a Festivalului Enescu 2021.
„Proiectul Enescu”, creat de cunoscutul violonist Nicolas Dautricourt, va fi prezentat astăzi, de la ora 16.30 la Ateneul Român, de Nicolas Dautricourt, Valentin Șerban, Răzvan Popovici, Valentin Răduțiu și The Capriccio Quartet. Programul cuprinde lucrări din creația lui Enescu, Massenet, Bartok, Ysaye, George-Ioan Păiș, Faure și Ravel. Dautricourt a inițiat acest proiect vrăjit fiind de primele acorduri din Octuorul pentru corzi al lui George Enescu.
„Piesa compusă la Paris în 1900 de tânărul George Enescu pe atunci în vârstă de doar 19 ani constituie, după părerea mea, una dintre cele mai mari capodopere ale repertoriului de muzică de cameră și poate al oricărui gen de muzică cultă.
În timp ce o descopeream aproape întâmplător la Festivalul Turina din Sevilla, chiar de la primele măsuri am căzut într-un soi de covârșire în fața frumuseții acestei opere, în fața delicateții sale, a farmecului de nedescris al melodiilor sale, a caracterului său de forță nemaiauzit, a proporțiilor sale, controlate dar grandioase, a bogăției armoniei sale, întemeiată pe un contrapunct atât de inventiv, plin de plăcere și frământat de inteligență … pe scurt, ca și pentru ființa iubită, față de care magia operează adesea la prima vedere și căreia adesea ii atribuim, uneori orbește, toate calitățile. Dacă ar trebui să descriu ce mi-a fost dat sa trăiesc la sfârșitul verii 2015, aș vorbi în realitate, mult mai mult decât despre o simplă cucerire de o adevărată dragoste la prima vedere. Având în vedere că fiorul care mă străbătuse la începutul descoperirii rămâne la aceeași intensitate, am făcut promisiunea că îmi voi scrie propria poveste cu această lucrare”, povestește Nicolas Dautricourt.
Rezultatul acestei iubiri profunde este „Proiectul Enescu” care propune publicului atât Octuorul lui Enescu, cât și o serie de lucrări care descriu stilistic personalitatea lui George Enescu, inclusiv prin prezentarea unor piese semnate de profesorii săi – Gabriel Fauré și Jules Massenet.
La Sala Palatului, de la ora 19.30 va urca pe scenă celebra Orchestră Regală Concertgebouw din Amsterdam, condusă de Alan Gilbert, care propune un program de lucrări semnate de Nielsen, Strauss și Rachmaninov. Prima lucrarea a programului este Uvertura de concert Helios de Carl Nielsen, compusă în anul 1903. Este completată de Burlescă în re minor pentru pian și orchestră TrV 145 de Strauss și de Rapsodia pe o temă de Paganini op. 43 de Serghei Rachmaninov, în interpretarea virtuozului pianist Kirill Gerstein. Concertul se încheie cu Simfonia nr. 5 op. 50 de Carl Nielsen.
În pauza concertului, actrița Rodica Mandache va lansa „O carte frumoasă despre un om frumos. Ovidiu Iuliu Moldovan”, publicată în luna august 2021 la Editura Oscar Print.
La Sala Radio, de la ora 13.30, prezență inedită şi efervescentă va fi acordeonista letonă Ksenija Sidorova care va interpreta lucrarea compozitorului rus Efrem Podgaits în cadrul concertului Orchestrei de Cameră Dogma.
De la 10.30, la sala Auditorium, a avut loc concertul Orchestrei Controcorrente alături de ANDREAS STAIER, la clavecin, cu un program complex de lucrări de Johann Sebastian Bach.
RADOR – 25 septembrie