Papa Francisc a vorbit despre îndatoririle Bisericii Catolice din Ungaria şi ale Europei cu cardinalul Erdő Péter, pe care l-a primit într-o audienţă privată, la Vatican, aproape la două săptămâni după vizita efectuată de Suveranul Francisc la Budapesta, unde a celebrat Liturghia de încheiere a celui de-al 52-lea Congres Euharistic Internaţional, a informat rectorul Institutului Pontifical Maghiar (PMI) din Roma, Norbert Németh, printr-un comunicat remis sâmbătă Agenţiei de Presă MTI. Erdő Péter, arhiepiscop al Arhiepiscopiei de Esztergom-Budapesta și primat al Ungariei, a mulţumit Suveranului Pontif pentru vizita efectuată la Budapesta în data de 12 septembrie, când în Piaţa Eroilor a celebrat Liturgia de încheiere a Congresului Euharistic Internaţional. Papa Francisc s-a întâlnit înainte de ceremonie cu preşedintele Ungariei, János Áder, şi cu prmierul Viktor Orbán, precum şi cu membrii Conferinţei Episcopale Catolice Maghiare (MKPK), cu capii bisericilor ecumenice şi cu liderii comunităţii evreieşti din Ungaria. „Papa Francisc și-a reiterat experiențele sale pozitive acumulate în timpul întâlnirilor de la Budapesta și s-a referit la conversația cordială pe care a avut-o cu liderii țării. Papa Francisc a vorbit şi despre îndatoririle Bisericii Catolice din Ungaria şi ale Europei, subliniind importanţa reîntoarcerii la valorile originale ale fondatorilor Uniunii Europene”, a informat părintele Norbert Németh, care l-a însoţit pe cardinalul Erdő Péter la întâlnirea de la Vatican. Erdő Péter va participa sâmbătă seara la binecuvântarea Casei Sf. Ștefan din Roma, care a fost renovată cu sprijinul Guvernului ungar, unde președintele Conferinței Episcopale Catolice Maghiare, András Veres, va ţine o slujbă religioasă la care vor participa: arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, cunoscut ca ministru de externe al Vaticanului, care l-a însoțit pe Papa Francisc la Budapesta, secretarul ungar de stat responsabil pentru relaţia cu cultele şi minorităţile în cadrul Cancelariei, Miklós Soltész, şi secretarul de stat pentru politica de securitate în Ministerul ungar de Externe, Péter Sztáray./rganciu/lalexandrescu
MTI – 25 septembrie