Rata de incidență a cazurilor de COVID în capitală este la un pas să depășească nivelul de cinci cazuri la mia de locuitori. Acesta a urcat luni la 4,95 la mie – potrivit Direcției de Sănătate Publică. În București sunt în vigoare noi restricții ca urmare a creșterii numărului cazurilor de coronavirus. Astfel, se impune purtarea măștilor de protecție în spațiile aglomerate, inclusiv în stațiile de transport în comun, dar și la locul de muncă. Sălile de fitness vor funcționa la jumătate din capacitate, iar accesul va fi permis doar celor vaccinați, testați sau trecuţi prin boală. Clasele din 16 școli și grădinițe au trecut la cursuri online./rpatulea/ilapadat
(RADOR ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 septembrie)