Deputaţii din Comisia juridică au avizat favorabil cererile DNA pe numele Elenei Udrea

Membrii Comisiei juridice din Camera Deputaţilor au avizat astăzi favorabil două cereri ale procurorilor DNA, de încuviinţare a începerii urmăririi penale şi de arestare preventivă pentru deputatul Elena Udrea. Procurorii o acuză pe aceasta, în dosarul Gala Bute, de noi infracţiuni de luare de mită. Elena Udrea nu a fost prezentă la audierile din Comisie, dar a afirmat că va veni în plenul Camerei Deputaţilor, pentru a-şi susţine punctul de vedere, referitor la noile acuzaţii care i se aduc.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 februarie)