Ilegaliştii – Popa Marin „Secţia partidului se întărea pe zi ce trecea”

8-12 mai 1921: la Congresul Partidului Socialist dezbaterile pe tema afilierii fără rezerve la Internaţionala Comunistă (Comintern) sunt întrerupte de arestările poliţiei · cei care scapă, comuniştii aflaţi sub conducerea unor tineri intelectuali, înfiinţează PCdR · tezele Cominternului sunt potrivnice României pe care o consideră „stat multinaţional”, „o creaţie artificială a imperialismului apusean”, o ţară ale cărei „popoare” au „dreptul la autodeterminare” · în perioada ilegalităţii, (1924-1944) PCdR este condus numai de străini desemnaţi direct de la Moscova: E. Köblös, V. Holostenko, A. Danieluk, B. Stefanov, S. Foriş · în aceşti ani, comuniştii acţionează conspirativ, sabotând sub variate forme „regimul burghezo-moşieresc” şi „fascist” , acaparează sindicatele ori formează diverse organizaţii legale de faţadă.

Ca membru fontator al primei „celule socialiste” din Corabia, cizmarul Marin Popa era în momentul fondării partidului comunist secretar al secţiunii socialiste din oraş. În această calitate a fost delegat la Congresul Partidului Socialist din 8 mai 1921, ţinut la Bucureşti, unde a votat afilierea necondiţionată la Internaţionala Comunistă. A fost apoi cunoscut în Corabia – şi nu numai – ca agitator şi activist comunist subordonat indicaţiilor Moscovei, ceea ce a făcut ca tovarăşul Popa să fie urmărit de agenţi ai Siguranţei. În anul aplicării Legii Mârzescu (1924), Marin Popa avansase ca secretar PCdR pe judeţul Olt aşa încât, potrivit directivelor, a continuat acţiunile conspirative, „întărind secţiunile” (nuclee formate din câţiva oameni) din alte localităţi. Patru ani mai târziu, s-a mutat la Oradea unde a devenit secretar al secţiunii PCdR. Îşi părăsise demult meseria, dedicându-şi viaţa muncii de activist, devenind „revoluţionar de profesie”. A ajuns membru în Comitetul Central, a participat la Congresul Sindicatelor Unitare Timişoara, a fost candidat al Blocului Muncitoresc Ţărănesc în alegerile parţiale de deputaţi din 1931, a făcut propagandă şi agitaţie, a întreţinut reţeaua clandestină cu bani trimişi de la Moscova, prin Comintern.

„Steagul roşu fâlfâie”

„În anul 1923, în Bulgaria au fost două revoluţii: revoluţia lui Stamboliyski, care a căzut, şi revoluţia din septembrie, revoluţia comunistă condusă de Dimitrov, care a căzut şi ea. Noi, corăbienii, eram foarte entuziasmaţi de revoluţia bulgară. De la un timp, pe malul bulgar, vizavi de Corabia, fâlfâia steagul roşu. Atunci am scris la Bucureşti o scrisoare entuziastă în care anunţam că pe malul bulgăresc steagul roşu fâlfâie şi noi, corăbienii, suntem gata de luptă şi aşteptăm semnalul de la Bucureşti. Nu ştiu cine a primit scrisoarea, căci într-un articol publicat în ziarul Socialistul am fost luat în derâdere şi se spunea la adresa comuniştilor din Corabia: <Iată unde duce fanatismul! Comuniştii din Corabia sunt gata de revoluţie…>

În fiecare zi ne inspectam armele şi făcusem un plan de ocupare a oraşului şi de strângere de noi arme. Demoralizaţi de articolul din Socialistul, am hotărât să predăm cele 11 puşti, 11 arme şi o puşcă mitralieră, precum şi mii de cartuşe pe care le aveam revoluţionarilor bulgari. În portul Corabia se afla un şlep bulgar al cărui căpitan era un tovarăş cu care noi aveam legături şi cu care urmau să plece a doua zi. […] Cu o căruţă a unui tovarăş muncitor din port am prezentat armele şi cartuşele bine împachetate. Prin aceasta, noi am crezut că facem un gest de solidaritate revoluţionară, cu gândul că dacă ei reuşesc să înfăptuiască revoluţia, ne vor ajuta şi ei pe noi să răsturnăm burghezo-moşierimea română. Revoluţia bulgară a căzut şi noi am regretat pe urmă că am predat armele. […]

Secţia partidului se întărea pe zi ce trecea, ajunsese la 150 [!] de membri. Reuşisem să organizăm grupe în comuna Juvărăşti unde aveam un bun tovarăş, un anume Glogojanu, care lucra prin Arsenal şi cu ocazia grevei generale fusese dat afară. Se stabilise în comuna sa natală unde avea un atelier de fierărie. În comuna Celei, unde aveam mulţi băieţi care lucrau în Corabia […], de asemenea, organizam grupe. Veneau afişe de la Bucureşti, noaptea plecau băieţii în comunele lor, lipeau afişele şi dimineaţa plecau înapoi, la Corabia. […] Dimineaţa, când se sculau cetăţenii citeau afişele şi se mirau: când au fost lipite afişele şi de cine?”

Poze cu Marx şi Engels

„În anul 1924, guvernul oligarhic de pe atunci a hotărât dizolvarea Partidului Comunist şi interzicerea activităţii legale. A fost închis localul, am fost chemat la Poliţie unde ni s-a adus la cunoştinţă hotărârea dizolvării partidului, am fost avertizat că dacă se descoperă orice activitate a Partidului Comunist, voi fi pasibil de închisoare.

Au trecut câteva săptămâni şi a venit la Corabia tovarăşul Alexandru Mihăileanu – care era student la Bucureşti şi care activa în PCR la Bucureşti – cu instrucţiuni pentru organizarea pe baze secrete a Partidului Comunist. […] Corabia avea secţiunea cea mai puternică. Chiar din primele zile de organizare am constituit 15 celule cu tovarăşii cei mai <ridicaţi> şi cei mai conspirativi. Am organizat şi câte o celulă în satele Celei, Juvăreşti şi Siliştioara, sate din apropierea oraşului Corabia. În Caracal s-au organizat patru celule şi în Balş două celule.

După câtva timp, am primit de la Bucureşti un manifest în care se protesta contra hotărârii guvernului şi se trasau sarcini pentru reorganizarea partidului pe baze ilegale. Am împrăştiat acest manifest care a alarmat grozav autorităţile, după aceasta au fost făcute mari percheziţii la unii tovarăşi mai cunoscuţi. În atelierul unde lucram, cât şi la locuinţa părintească din mahala unde dormeam numai câteodată, s-a făcut o grozavă percheziţie, au întors pe dos casa mamei, i-au desfăcut saltele şi pernele, prin pivniţă, prin pod, dar nu au reuşit să găsească nimic. Mi s-au confiscat ultimele cărţi pe care le mai aveam. Cu această ocazie, mi-au luat şi cele două fotografii ale lui Marx şi Engels care erau înrămate şi păstrate încă din 1915 când am plecat militar. Fotografiile au fost păstrate de mama cu sfinţenie, căci în timpul războiului fotografiile i-au adus mare noroc casei şi, cu această ocazie, mama m-a întrebat, zicându-mi: <Ia ascultă, măi Marine, cine sunt, măi, moşii ăştia ai tăi, căci în timpul nemţilor mare folos ne-au adus aceştia nouă!> I-am explicat mamei cine sunt moşii mei şi pentru ce i-am păstrat înrămaţi, în cui, la capul patului, unde dormeam eu. […] Mama era foarte supărată, spunând: <Arde-i-ar focu’ de poliţai! Ce au avut ei cu pozele acelea?! Nemţii nu le-au luat şi ei s-au găsit mai deştepţi să le ia!> Am consolat-o pe mama şi i-am spus: <Lasă, mamă, că eu am să-ţi aduc alte poze cu moşi..>”

O şedinţă conspirativă

„În iarna anului 1924-1925 am ţinut o conferinţă la Corabia unde am invitat şi un delegat din Caracal. La această conferinţă de partid a luat parte şi un delegat de la Bucureşti, cu numele Dumitrescu. Conferinţa am ţinut-o în casa fratelui meu, Anton Popa, meseriaş tâmplar, au luat parte 22 de tovarăşi. Pentru orice eventualitate, am întins o masă mare cu băuturi şi prăjituri pe masă, [chipurile] serbam o onomastică în familie. Au început discuţiile şi totul mergea bine, până la 11 noaptea când a bătut cineva la uşă. Era poliţia. Nu ştiu cine ne trădase că la Anton Popa s-au adunat comuniştii. Până să se întrebe cine este, până să se deschidă uşile, fratele meu, care era foarte ingenios, a luat cu mare repezeală toate hârtiile de pe masă şi le-a băgat sub o cloşcă care clocea sub pat, într-un coş cu paie. Când a intrat poliţia, noi eram toţi la masă, cu paharele în mână şi uram sănătate gazdei de ziua onomastică. După ce a făcut o mică percheziţie, comisarul care era cu echipa de poliţişti şi care şi el era localnic […] s-a convins că era la o petrecere şi a închinat şi el un pahar cu noi în sănătatea celui sărbătorit, după care a plecat, făcând raport de cele constatate.”

[Înregistrare realizată de postul Radio Craiova, 1976]