Un procuror de la Parchetul General a cerut achitarea fostului preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu

Un procuror de la Parchetul General a cerut astăzi judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie achitarea fostului preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale. La aproape un an de la trimiterea dosarului în instanţă, Parchetul General s-a răzgândit şi solicită acum achitarea in dosarul în care Tăriceanu a fost acuzat că nu a constatat şi nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, care avea o decizie definitivă prin care a fost declarat incompatibil şi nu mai putea ocupa o funcţie publică. Avocatul lui Tăriceanu, Tudorel Toader, fost ministru al justiţiei, a declarat că apreciază rigoarea procurorului de şedinţă, susţinând că nu există nicio dispoziţie legală care să fi fost încălcată de fostul preşedinte al Senatului. Magistratii au amanat luarea unei decizii pentru 7 decembrie, transmite redactorul RRA, Diana Surdu./geftene/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 noiembrie