De vineri şi până duminică, poliţiştii şi militarii ungari au acţionat împotriva a 620 de transfugi, a informat luni Inspectoratul General al Poliţiei din Ungaria, printr-un comunicat remis Agenţiei de Presă MTI. Potrivit datelor statistice publicate pe site-ul Poliţiei ungare, poliţiştii şi militarii au reţinut vineri 118 de cetăţeni străini care s-a aflat ilegali pe teritoriul Ungariei şi i-au condus înapoi în zona de securitate de la graniţa ţării. Poliţiştii au acţionat similar şi sâmbătă împotriva a 217 de persoane, iar duminică împotriva a 274 de persoane. De asemenea, la grania cu Croaţia, România şi Ucraina, precum şi în interiorul ţării au fost prinşi zece transfugi, împotriva cărora au fost demarate procedurile legale. Săptămâna trecută, pe teritoriul Ungariei au fost reţinuţi şi conduşi înapoi în zona de securitate de la graniţa ţării, 1.985 de cetăţeni străini, iar săptămâna anterioară – 8-14 noiembrie – numărul persoanelor reţinute a atins cifra de 2.527. În plus, săptămâna trecută, la graniţa cu Croaţia, România şi Ucraina, precum şi în interiorul ţării au fost reţinuţi 19 transfugi, împotriva cărora au fost începute procedurile legale. Procedurile legale au fost demarate şi împotriva a 32 de persoane suspectate cu săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, potrivit statisticii Poliţiei ungare./rganciu/sdm2
(MTI – 22 noiembrie)