„În ajunul sărbătoririi Zilei Naționale a României, promovarea oamenilor care ne fac cinste, nouă, românilor, și care pot constitui modele pentru tinerele generații este cu atât mai binevenită.“
Acestea sunt cuvintele prin care, exact cu un an în urmă, Editura Casa Radio prezenta publicului un album ce îl avea în prim-plan pe reputatul dirijor Cristian Măcelaru, la conducerea Orchestrei Naționale Radio.
Anul acesta, dedicați acelorași valori, aducem în casele melomanilor un nou compact-disc, care îl prezintă pe apreciatul șef de orchestră Cristian Măcelaru – dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Köln și Director Muzical al Orchestrei Naționale a Franței – la pupitrul Romanian Chamber Orchestra. Albumul de debut al prestigiosului ansamblu se intitulează „Romanian Chamber Orchestra, Cristian Măcelaru. Schubert, Dvořák” și va fi lansat marți, 30 noiembrie, la postul Radio România Muzical (în rubrica „CD Review” a emisiunii „Arpeggio” – ora 10.00). Totodată, CD-ul va fi inclus în proiectul „Discurile anului 2022”, proiect desfășurat la același post de radio, partener în realizarea acestui album.
Albumul reprezintă transpunerea pe CD a concertului desfășurat la 20 august 2020, transmis live din Sala Radio și inclus în stagiunea de vară a Uniunii Europene de Radio. Două dintre marile pagini romantice înregistrate cu acel prilej – Cvartetul de coarde nr. 14 în re minor „Moartea și fata”, D. 810 de Franz Schubert (în aranjament pentru orchestră de coarde) și Serenada pentru orchestră de coarde op. 22 în Mi major de Antonín Dvořák – sunt gravate pe acest disc realizat de Editura Casa Radio. Ambele lucrări reflectă cuvintele lui Cristian Măcelaru: Muzica a fost și va rămâne modul cel mai direct prin care noi comunicăm esența sentimentelor noastre.
Romanian Chamber Orchestra a luat naștere din ințiativa violonistului Alexandru Tomescu și a violistului Ladislau Cristian Andriș, care sunt și directorii artistici ai ansamblului. Ansamblul reunește muzicieni români consacrați pe plan internațional, artişti care provin din programul Orchestrei Române de Tineret și care activează acum în cele mai importante orchestre din țară, dar și tineri instrumentiști care studiază în instituțiile de învățământ superior din țară, pregătind astfel viitorul muzical al României.
Romanian Chamber Orchestra este, prin valoarea componenților săi și prin contribuția adusă la patrimoniul național, un punct de referință pentru cultura românească.
Albumul „Romanian Chamber Orchestra, Cristian Măcelaru. Schubert, Dvořák” poate fi achiziţionat, la preț de producător, de la Librăria Casa Radio sau prin comandă online pe site-ul www.edituracasaradio.ro. De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție.