În Ungaria, în aceeaşi zi cu alegerile locale, pe 12 octombrie 2014, au loc şi alegerile de autoguvernări minoritare. Buletinele de vot ale celor 11 minorităţi naţionale din ţară au fost tipărite în limba maghiară şi în limba minorităţilor, cu excepţia buletinelor de vot ale romilor şi armenilor, în cazul cărora şi maghiara este limba oficială. Alegătorii aparţinând minorităţilor naţionale vor alege atât consilierii locali în autoguvernările şi în componenţele autoguvernărilor judeţene şi ale celei pe ţară. La aceste alegeri vor avea dreptul să voteze doar cei care s-au înscris în registrul naţionalităţii până la data de 26 septembrie 2014, iar până la această dată limită s-au înscris în total 241.000 de cetăţeni.Conform legii electorale, alegerile pentru autoguvernările minoritare sunt organizate numai în localităţile în care, potrivit datelor ultimului recensământ, din 2011, cel puţin 25 de cetăţeni s-au declarat aparţinători ai unei minorităţi naţionale. Pe baza acestor date, Biroul Naţional Electoral a organizat alegeri în 1.745 de localităţi, cu condiţia ca numărul candidaţilor care se lansează în cursa electorală – trei sau patru – să fie echivalent cu numărul membrilor autoguvernărilor locale ale minorităţilor naţionale. Alegerile pentru autoguvernările minoritare nu vor avea loc în acele localităţi în care nu s-a înscris nici o persoană în registrele centrale ale minorităţilor naţionale. Astfel, în 569 de localităţi nu va avea loc duminică scrutinul pentru alegerea autoguvernării minoritare, conform datelor Biroului Naţional Electoral.
(MTI – 12 octombrie)