Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibilă cererea fostului ministru român al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, condamnată pentru corupție și abuz în funcție, arată un comunicat publicat astăzi de instanța de la Strasbourg. Ea acuză faptul că nu a avut parte de un proces echitabil și că nu a fost posibilă audierea a doi martori în cursul procedurii penale. Monica Iacob Ridzi a primit în 2014 o pedeapsă de 5 ani cu executare, pentru atribuirea ilegală de contracte la tarife supraevaluate, către unele firme private, pentru organizarea festivităților de Ziua Tineretului. Prejudiciul produs bugetului ministerului a fost de 650 de mii de euro. În plus, conform Direcției Naționale Anticorupție, ea a folosit resursele ministerului pentru promovarea personală. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 decembrie)/amirea/sdm2