Institutul pentru sănătate publică din Croația a confirmat că s-a înregistrat un al treilea caz de infectare cu coronavirus, varianta Omicron. În comunicat se precizează că odată cu analizele de laborator s-au efectuat și anchetele epidemiologice și toți contacții direcți au fost testați. Din totalul de 16 teste, 14 au fost negative, un test este încă în lucru și unul a fost pozitiv la varianta Omicron. Anterior în Croația au mai fost confirmate oficial alte două cazuri de infectare cu varianta Omicron la persoane care nu au fost în Africa de Sud, dar care au participat la reuniuni la care au fost invitați din străinătate./rmihaj/sdm2
(www.rts.rs – 7 decembrie)