Convorbire telefonică Boris Johnson – Vladimir Putin

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a avut, luni, o convorbire telefonică cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul căreia a fost subliniată importanța respectării condiţiilor Acordului de la Minsk și necesitatea unui dialog privind securitatea internațională și regională, se afirmă în comunicatul publicat după încheierea discuţiei de Biroul Primului Ministru de pe Downing Street nr. 10. „Premierul britanic a recunoscut importanța dialogului pe tema securității internaționale și regionale și, de asemenea, a fost de acord că respectarea condiţiilor Acordului de la Minsk de către toate părțile este de o importanţă esențială” – se arată în document. Surse de pe Downing Street au precizat că Boris Johnson „și-a exprimat îngrijorarea profundă cu privire la concentrarea forțelor ruse la granița cu Ucraina și a reiterat importanța activităţii pe canale diplomatice cu scopul dezescaladării tensiunilor și găsirii unor soluții durabile”. „Premierul britanic a subliniat că Marea Britanie este respectă integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei și a avertizat că orice acțiuni de destabilizare vor constitui o greșeală strategică, care ar putea avea consecințe semnificative” – au declarat surse din cadrul Biroului șefului guvernului britanic. În comunicat se subliniază că liderii celor două țări au salutat progresul înregistrat în combaterea schimbărilor climatice și protejarea pădurilor la cea de-a 26-a Conferință a părților participante la Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26). „A fost subliniat faptul că cooperarea britanico-rusă este de o importanță-cheie pentru îndeplinirea angajamentelor asumate la Glasgow ” – se arată în document. La rândul lor, surse de la Kremlin au subliniat că în timpul convorbirii cu Boris Johnson, președintele Rusiei a expus, în detaliu, principalele sale evaluări asupra situației actuale din jurul Ucrainei./ssirbu/sdm2
(www.tass.ru – 13 decembrie)