Salariații din mai multe domenii anunţă posibile greve, nemulțumiți de prevederile bugetare

Salariații din mai multe domenii s-au arătat nemulțumiți de prevederile bugetare pentru anul următor legate de veniturile salariale. Angajații CFR au declanșat luni un protest spontan, blocând circulația timp de mai multe ore. Nemulțumirea lor ține de legea privind statutul personalului feroviar adoptat în 2020, care a fost amânată pentru a treia oară și odată cu ea o serie de majorări salariale și alte drepturi. Aseară, Ministerul Transporturilor și sindicatele de la CFR au căzut de acord asupra unei creșteri salariale de aproximativ 10% de la 1 ianuarie. Pe de altă parte, Federația Sanitas a anunțat declanșarea grevei japoneze la mijlocul acestei săptămâni, pe termen nelimitat, tot din motive salariale. Nemulțumiri sunt și în învățământ. Cele trei federații sindicale ale angajaților din educație organizează un referendum prin care salariații din domeniu sunt chemați să decidă dacă în ianuarie vor face o grevă de avertisment sau generală, în cazul în care executivul nu va acorda angajaților din sistem majorările salariale prevăzute în lege./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 21 decembrie)