Luni, 23 februarie a.c., a avut loc întrevederea Comisiei pentru politică externă a Senatului României cu delegaţia Comisiei pentru afaceri externe a Adunării Naţionale a Serbiei, aflată în vizită oficială în România, la invitaţia domnului Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului.
La întrevedere, din partea Comisiei pentru politică externă a Senatului au fost prezenţi domnul senator Petru FILIP, preşedintele Comisiei, domnul senator Ben-Oni ARDELEAN, secretar, precum şi domnul senator Titus CORLĂŢEAN, membru al Comisiei.
Din delegaţia parlamentară sârbă, condusă de către doamna Aleksandra DJUROVIC, preşedintele Comisiei, fac parte doamna Dijana VUKOMANOVIC, vicepreşedinte al Comisiei, doamna Aleksandra TOMIC, membru al Comisiei pentru politică externă, preşedintele Comisiei pentru dezvoltare regională, comerţ, turism şi energie, domnul Ninoslav STOJADINOVIC, membru al Comisiei pentru afaceri externe, vicepreşedinte al Parlamentului sârb şi domnul Dejan MILIVOJEVIC, consilier.
În cadrul întrevederii au fost abordate teme privind stadiul relaţiilor politice, economice şi culturale dinte cele două state, posibilităţile de intensificare şi diversificare a colaborării în domeniul parlamentar, în viitorul apropiat, în contextul deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Serbiei.
Domnul preşedinte FILIP a subliniat importanţa şi sprijinul pe care le acordă România parcusului european al Sebiei, prin prisma relaţiilor istorice de bună vecinătate existente între cele două ţări şi popoare. Domnia sa a exprimat, cu această ocazie, disponibilitatea României de a oferi Serbiei sprijinul tehnic necesar în vederea parcurgerii, cu succes, a tuturur capitolelor aflate pe agenda de negocieri cu UE.
De asemenea, partea română a subliniat necesitatea respectării drepturilor şi libertăţilor individuale şi colective ale minorităţilor naţionale din Sebia, aducând în discuţie problemele cu care se confruntă românii din nord-estul Serbiei, în privinţa asigurării accesului la educaţie în limba maternă, libertăţii religioase, condiţii deosebit de importante pentru păstrarea identităţii culturale, potrivit principiilor şi standardelor internaţionale.
În planul cooperării europene, partea română a făcut apel la reprezentanţii sârbi pentru o abordare corectă şi echidistantă a conflictului din Ucraina, în spiritul politicii externe a UE, având în vedere rolul deosebit de important pe care Serbia îl are în gestionarea acestei problematici, în contextul preluării preşedinţiei OSCE.
Partea sârbă a mulţumit României pentru sprijinul constant şi prietenesc arătat Serbiei în procesul de negociere a aderării la UE, exprimând aprecieri pentru poziţia constantă a României în problematica Kosovo.
Doamna Aleksandra DJUROVIC, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a informat partea română asupra progreselor făcute de Serbia în privinţa capitolelor de negociere cu UE, în special în domeniul politicii externe dar şi al respectării drepturilor minorităţilor, unde Serbia face eforturi susţinute pentru asigurarea unui cadru legislativ conform cu normele europene şi internaţionale în domeniu. De asemenea, partea sârbă a dat asigurări că va trata, în cadrul OSCE, cu neutralitate şi echidistanţă problema conflictului din Ucraina, subliniind ataşamentul Serbiei la valorile integrităţii teritoriale ale tuturor statelor.
Atât partea română cât şi partea sârbă au convenit că acest format de vizite şi întrevederi este foarte util colaborării în viitor, între reprezentanţii a două state vecine şi prietene, convenind asupra necesităţii continuării unui dialogul susţinut şi instituţionalizat la nivel parlamentar.
În încheierea întrevederii domnul senator Petru Filip a înmânat părţii sârbe un Aide-Mémoire privind protecţia minorităţii naţionale române din Serbia.