Calendarul evenimentelor, 18 ianuarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Guvern
* Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă
• ora 9:00 – Întâlnire cu reprezentanții producătorilor și furnizorilor de energie – la Palatul Victoria
• ora 17:00 – Primirea ambasadorului Republicii Franceze în România, Laurence Auer – la Palatul Victoria

– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente
• ora 11:00 – Comisia pentru sănătate – etaj 5, cam. 5043 și online
• ora 11:00 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții – cam.3063 şi on-line

– Camera Deputaților
* Şedinţele Comisiilor parlamentare
● ora 14:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, etaj 1 – prezența fizică și online

– Ministere
* Conferinţă de presă susţinută de ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, privind elemente-cheie legate de implementarea PNRR prin intermediul componentelor C5 – Valul Renovării şi C10 – Fondul Local – ora 11:00, la Sala de consiliu a MDLPA, Bd. Libertăţii nr. 16
* Salvați Copiii România organizează de la ora 12:00, dezbaterea online “Copiii în Valul 5. Cât de expuși sunt și cum fac față spitalele?”, unde părinții vor primi răspunsuri la întrebări de la: Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul sănătății; conf. dr. Alexandru Ulici, medic primar Departamentul Ortopedie Pediatrică – Chirurgie Ortopedie Pediatrică, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, București; prof. dr. Mihai Gafencu, medic primar pediatru, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu”, Timișoara; dr. Anca Drăgănescu, medic primar pediatru, specialist Boli Infecțioase, Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”, București; conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatrie, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, București. Dezbaterea va fi moderată de Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţii suplimentare pentru două emisiuni de obligaţiuni, de 45 milioane lei, respectiv de 75 milioane lei

– Partide
* Conferinţă de presă susţinută de vicepreşedintele USR Stelian Ion privind proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie – ora 11:00, la Palatul Parlamentului

– Biserică, Culte
* În perioada 18-25 ianuarie se desfăşoară „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor”, cu tema: „Am văzut steaua la răsărit și am venit să ne închinăm Lui” (Mt 2, 2). Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor a fost elaborată de Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu, o comunitate de biserici unite în credința în Domnul Isus Cristos, Dumnezeu și Răscumpărător, potrivit Sfintelor Scripturi și tradiției Bisericii. Toate întâlnirile de rugăciune ecumenică vor fi transmise live de Angelus TV. Programul zilei:
• ora 17:00 – la Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, str. G-ral Berthelot, nr. 17. Cuvântul de învăţătură este ţinut de către Biserica Ortodoxă Română

– Minorități
* Suceava: Punctul Naţional de Contact pentru Romi a fost informat de către Comisia Europeană cu privire la faptul că anul 2021 marchează lansarea primului Premiu pentru Capitalele Europene ale Incluziunii şi Diversităţii. Concursul reprezintă o şansă pentru autorităţile locale de a arăta lumii cum arată o „capitală a incluziunii” cu spaţii diverse şi incluzive pentru cetăţenii lor. Solicitanţii vor furniza o descriere a iniţiativelor – cheie care promovează diversitatea şi incluziunea, iar cererile vor fi semnate de către un reprezentant oficial. Premiul va reprezenta recunoaşterea muncii depusă de oraşe şi/sau regiuni din Europa care vor promova incluziunea şi vor crea societăţi fără discriminare. Astăzi are loc un webinar pentru potenţiali aplicanţi, cu înscrierea prealabilă aici: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/AwardWebinar2022. Detalii pot fi găsite accesând link-ul: https://eudiversity2022.eu/the-award/apply/

– Administrație
* Arad: Şedinţa Consiliului Local Municipal Arad – ora 13:00
* Bistriţa: Şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – ora 12:00, online
* Cluj – Napoca: Ședinţa ordinară a Consiliului local Cluj-Napoca – ora 14:00

– Juridic
* Şedinţă publică a judecătorilor Curţii Constituţionale a României – ora 9:00 şi şedinţă în plen
* Şedinţe la Consiliului Superior al Magistraturii:
• ora 10:00 – Secţia pentru procurori
• ora 11:00 – Secţia pentru judecători
• şedinţa Secţiei pentru procurori în materie disciplinară

– Economic
* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind cifra de afaceri în serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor în noiembrie 2021
* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind cifra de afaceri în comerţul cu ridicata în noiembrie 2021
* Iohanisfeld, com. Otelec, jud. Timiș: Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș, în colaborare cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș organizează de la ora 11:00, o primă întâlnire cu producătorii locali, meșteșugarii, dar și investitorii și proprietarii de locații de cazare din comunele Otelec, Foeni, Giulvăz și Giera pe tema deschiderii Punctelor Gastronomice Locale (PGL) și a clasificării structurilor de cazare din județ. Persoanele interesate vor primi informații complete și la zi privind cadrul legislativ referitor la înființarea PGL și accesul la Ghidul de bune practici realizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, dar și despre condițiile de emitere a Certificatului de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și/sau alimentație publică în Timiș. Întâlnirea va avea loc la restaurant “Bik Mania”, și va fi organizată în condiții de siguranță respectând prevederile legislației în vigoare

– Învăţământ, Cercetare
* Bistrţa: Conferinţă de presă organizată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud – ora 11:00
* Oradea: Expoziţie de produse culinare caracteristice sărbătorilor de Crăciun specifice gastronomiilor internaţionale, organizată în cadrul Laboratorului de Gastronomie al Facultăţii de Protecţia Mediului Oradea, disciplina Gastronomie – anul III, programul de studii de licenţă Inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism – ora 12:00

– Istorie
* Brăila: Au loc o serie de activităţi dedicate Unirii Moldovei cu Ţara Românească, primul pas important în făurirea statului naţional român organizate de Muzeul Brăilei „Carol I” în colaborare cu mai multe şcoli brăilene, în perioada 17-22 ianuarie. Programul zilei:
• ora 14:00 – dezbatere cu tema „Dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza” – la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Brăila

– Mass – Media:
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei

– Cultură
* “Ziua Culturii Naționale”(15 ian.) va fi sărbatorită de Centrul Național de Artă ”Tinerimea Română”, la Palatul “Tinerimea Română”, din Bd. Schitu Măgureanu nr. 5, printr-un concert susținut de Corul de Cameră Preludiu condus de dirijorul Andrei Stănculescu – ora 18:00. Programul include pagini reprezentative inspirate de opera eminesciană din creația compozitorilor Paul Constantinescu, Vasile Popovici, Eugen Doga,Tudor Flondor, Felicia Donceanu. Concertul este organizat in parteneriat cu Radio România Muzical și Trinitas TV
* Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar din Bucureşti şi Institutul Cultural Român organizează un eveniment comun pentru a marca Ziua culturii române şi Ziua culturii maghiare, prin două seri dedicate traducerilor literare (18 – 19 ian.). În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate patru volume semnate de autori români, traduse recent în limba maghiară şi publicate de Editura Lector din Târgu Mureş. Programul zilei:
• ora 19:00 – la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38) vor fi prezentate volumele „Ejszaka valaki meghalt erted” („Noaptea când cineva a murit pentru tine”) de Bogdan Suceavă, în traducerea lui Vallasek Julia, respectiv „Europa. Tiz gyaszenek” („Europa. Zece cântece funerare”) de Elena Vlădăreanu tradus de Kiraly Zoltan. Pe marginea volumelor vor dialoga Vallasek Julia şi Marton Evelin, respectiv Elena Vlădăreanu şi Kiraly Zoltan. Moderator este Marton Evelin
* Recital cameral Mircea Dumitrescu şi Gabriel Gîţan în cadrul „Stagiunii de marţi seara” – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala mică
* Humanitas şi Humanitas 821.135.1 – Scriitori români contemporani, organizează o discuție #live despre „Cartea Orașelor”, 16 orașe văzute, trăite și povestite de 16 scriitori contemporani – ora 19:30, la care vor participa Adreea Răsuceanu, coordonatoarea volumului și a colecției, și criticii literari, Florina Pîrjol, Marius Miheț, și Victor Corbuz. Autori în volum: Marius Chivu – Râmnicu Vâlcea; Mariana Codruț – Iași; Bogdan Coșa – Brașov; Augustin Cupșa – Craiova; Adela Greceanu – Sibiu; Borco Ilin – Timișoara; Florina Ilis – Cluj; Angelo Mitchievici – Constanța; Iulian Popa – Brăila; Mircea Pricăjan – Oradea; Viorica Răduță – Ploiești; Andreea Răsuceanu – București; Adrian G. Romila – Piatra Neamț; Corina Sabău – Câmpulung Muscel; Sebastian Sifft – Câmpina; Tatiana Țîbuleac – Chișinău. Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube. Înregistrarea audio va fi ulterior disponibilă pe #HumanitasSoundcloud: https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud
* Arad: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad prezintă spectacolul „exist.exe” – după texte de Iv cel Naiv, Vlad Isăilă și Monica Stoica – ora 18:00. Spectacol experimental realizat în colaborare cu Departamentul de Regie al UNATC „I.L Caragiale” București. Regia: Monica Stoica și Vlad Isăilă, studenți la Regie Teatru, anul III
* Iași: Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” Iași prezintă premiera spectacolului ”Domnul Vulpe”, de Larry Gelbart, in regia lui Cristian Hadji-Culea – ora 19:00, la Sala Mare. Distribuția: Călin Chirilă, Horia Veriveș, Petronela Grigorescu, Ada Lupu, Doru Aftanasiu, Cosmin Maxim, Adi Carauleanu, Ionuț Cornilă, Dumitru Năstrușnicu, Andrei Sava. Biletele se pot procura de la Agenția Teatrală si online pe www.myticket.ro
* Piteşti: În perioada 15 – 21 ianuarie, instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Argeş organizează activităţi cultural artistice. Programul zilei:
• ora 12:00 – „DE-A PURURI… EMINESCU”, recital de versuri din creaţia eminesciană, susţinut de elevii Secţiei de Actorie a Liceului de Artă „Dinu Lipatti” din Piteşti; regia artistică – prof. Mirela Dinu şi prof. Violeta Bocancea – la Biblioteca Judeţeană Argeş, Sala de Lectură
• Expoziţie de autor – pictoriţă Dana Simion (18 ian. – 18 feb.) – „Fragmente de suflet”, expoziţie temporară organizată de Muzeul Goleşti
* Sibiu: În cadrul evenimentelor dedicate istoriei etnicilor germani din România, Primăria Municipiului Bucureşti şi Casa de Cultură „Friedrich Schiller” organizează prezentarea volumului „Drumul Nostru în Vechiul Regat”, realizat de Forumul Democrat al Germanilor din România Forumul Regional – Regiunea Extracarpatică – ora 17:30, la Editura Honterus
* Sibiu: Filarmonica de Stat Sibiu găzduieşte spectacolul de teatru – comedie „O moştenire şi doi nepoţi”, regia Radu Gabriel, textul Ana Odagiu – ora 19:00, la Sala Thalia
* Suceava: Vernisajul expoziţiei de caricatură „Pandemia asta, frate, nu-i decât o copie”, semnată Mihai Pânzaru-Pim şi lansarea volumului „Sublimare şi arhetip în opera de artă şi în fenomenul religios”, creaţie a dr. Marius Romilă – ora 14:00, la Galeria Zamca, Str. Zamcei, nr. 17
* Târgu Mureş: Compania “Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş prezintă premiera absolută a spectacolului “Lucruri nespuse” de Leta Popescu şi Maria Manolescu, prima piesă dintr-un program de teatru popular, care se va derula pe parcursul a trei ani – ora 18:00, la Sala Mare. Din distribuţie fac parte actorii Dan Rădulescu, Georgiana Ghergu, Cristian Iorga, Ştefan Dogaru, Laura Mihalache, Theo Marton, Ştefan Mura şi Csaba Ciugulitu, Andi Gherghe, Mihai Crăciun, Luchian Pantea şi Tiberius Vasiniuc. Regia artistică a spectacolului este semnată de Leta Popescu, scenografia îi aparţine lui Mihai Păcurar, muzica a fost compusă de Magor Bocsardi, mişcarea scenică a fost concepută de Mihai Mihalcea, sufleor este Laura Moldovan, iar regia tehnică este asigurată de Stelian Chiţacu.
* Dubai: Formaţii camerale din cadrul Orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti susţin astăzi micro-recitaluri în pavilionul României la Expo 2020 Dubai (1 oct. 2021 – 1 apr. 2022). Printre Partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Israel: În urma succesului de care s-au bucurat proiecțiile de film românesc în Israel și ediția 2021 a Festivalului Filmului Românesc, ICR Tel Aviv organizează, în perioada 1–18 ianuarie, o serie de proiecții speciale de filme românești la cinematecile din Tel Aviv, Haifa și Hertzliya. Programul zilei:
• “Câmp de maci”, regia Eugen Jebeleanu (2020, 82 minute, subtitrare în limbile ebraică și engleză) – ora 20:30, Cinemateca din Haifa. Bilete: https://www.haifacin.co.il/Events/specials

– Sport
* Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, face declaraţii după testarea fizică a arbitrilor – ora 14:00, la Baza Pro Luceafărul, Str. Sergent Şerbănică Vasile
* Galaţi: CSM Arcada Galaţi întâlneşte echipa germană United Volleys Frankfurt, în turul optimilor de finală ale Cupei CEV la volei masculin – ora 18:00, la Sala Sporturilor ”Dunărea”
* Sunt programate meciuri în Liga Naţională de baschet masculin
‣ Oradea
• etapa a 15-a: CSM CSU Oradea – CSO Voluntari – ora 17:15, Arena ”Antonio Alexe”
‣ Bucureşti
• etapa a 16-a: CSA Steaua Bucureşti – ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – ora 20:30, Sala ”Mihai Viteazul”
* Spania: Xavi Pascual, tehnicianul care conduce în prezent campioana Dinamo Bucureşti şi naţionala de handbal masculin a României, a fost declarat Antrenorul anului 2021 la Gala sportului catalan, pentru rezultatele obţinute cu FC Barcelona, unde a activat înaintea sosirii la noi în ţară. Premiile vor fi decernate astăzi, la Barcelona, în cadrul unui eveniment transmis în direct la televiziune
* Melbourne, Australia: Se desfăşoară turneul de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului (17-30 ian.). Jucători români participă în primul tur la Australian Open: Sorana Cîrstea – Petra Kvitova ( ora 2:00), Irina Begu – Oceane Dodin (ora 2:00), Simona Halep – Magdalena Frech

– S-a întâmplat într-o zi de 18 ianuarie
* Acum 487 de ani (1535) conchistadorul spaniol, Francisco Pizzaro (1475-1541), semna actul de întemeiere a oraşului Lima, actuala capitală a statului Peru (din 1542), căruia i-a dat, la acea vreme, numele de „Ciudad de los reyes” – „Oraşul Regilor”
* Cu 201 ani în urmă (1821) se încheia regimul fanariot în Ţara Românească (la această dată a murit Alexandru Suţu, ultimul domn fanariot din Muntenia). Regimul fanariot a fost instaurat la 5 ianuarie 1716, prin numirea ca domn a lui Nicolae Mavrocordat
* În urmă cu 178 de ani (1844), la Iaşi, s-a jucat, în premieră, comedia lui Vasile Alecsandri „Iorgu de la Sadagura”, piesă în 3 acte, prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată piatra de temelie a dramaturgiei româneşti
* Se împlinesc 175 de ani, de când la data de 18 ianuarie 1847, pianistul ungar, Franz Liszt a concertat la Iaşi, în casa vistiernicului Alecu Balş, unde face cunoştinţă cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri. Marele muzician a făcut un turneu în orașe românești în perioada 2 noiembrie 1846 – 24 ianuarie 1847, susținând 19 concerte în săli de festivităţi şi palate din Timişoara, Lugoj, Arad, Sibiu, Cluj, Aiud, Bucureşti şi Iaşi. „Publicul l-a aclamat îndelung şi l-a tratat ca pe un rege. Pianistul însuşi era uimit: «Am fost atât de fantastic sărbătorit cum nu poate visa niciun artist»
* Acum 162 de ani (1860) domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înființat al doilea gimnaziu în limba română din București și i-a dat numele „Gheorghe Lazăr”, în amintirea celui care „a restituat limba română în dreptul său de limbă de studiu și a fost reîntemeietorul școalelor naționale”
* Cu 151 de ani în urmă (1871) era fondat Imperiul German, când Wilhelm I al Prusiei a devenit primul împărat. Termenul de „Imperiu German” se referă la Germania începând cu fondarea ei ca stat național unificat, la 18 ianuarie 1871, și până la abdicarea ultimului kaizer, Wilhelm al II-lea, la 9 noiembrie 1918. „Imperiul German” a fost numele oficial al statului atât în perioada de domnie a kaizerilor (1871 – 1918), cât și în timpul republicii de la Weimar și a Germaniei naziste
* Cu 144 de ani în urmă (1878), Spiru Haret (1851-1912), matematician, sociolog şi om politic liberal, îşi lua doctoratul în „matematici” la Sorbona, cu teza de mecanică cerească „Asupra invariabilităţii axelor mari ale orbitelor planetare”, devenind astfel primul român doctor în matematici la celebra universitate (18/30)
* Acum 143 de ani (1879), la Teatrul Naţional din Bucureşti, avea loc premiera comediei „O noapte furtunoasă”, de Ion Luca Caragiale (18/20)
* În urmă cu 111 ani (1911) americanul Eugene B. Elly, pilotând un avion „Curtiss”, reuşea prima aterizare pe puntea unei nave (cuirasatul „USS Pennsylvania”)
* Cu 103 ani în urmă (1919) începeau lucrările Conferinţei de Pace de la Paris (până la 21.I.1920), la care a participat şi o delegaţie română (Ion I. C. Brătianu, Alexandru Vaida-Voievod, Constantin Angelescu, Victor Antonescu ş.a). Au fost elaborate textele tratatelor de pace dintre ţările învingătoare în Primul Război Mondial (27 de state, printre care şi România) şi ţările învinse (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia). Din perspectivă românească, Conferinţa a avut o semnificaţie deosebită pentru că, prin sistemul tratatelor semnate (în anii 1919 şi 1920) cu ţările învinse, se recunoştea şi se consacra pe plan internaţional unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România
* Se împlinesc 75 de ani (1947), de când, în zilele de 18 şi 19 ianuarie, ziarul „Dreptatea” publica apelul Partidului Naţional Ţărănesc „Către naţiune”, în care se lua atitudine împotriva măsurilor antidemocratice iniţiate şi promovate de Guvernul Groza (epurarea în rândul funcţionarilor de stat, militarilor, judecătorilor, suprimarea presei, partidelor democratice, încălcarea legilor ţării, a drepturilor individuale şi colective ale poporului român, nerespectarea angajamentelor internaţionale asumate ş.a.)
* Se împlinesc 25 de ani (1997) de când exploratorul polar, fotograful şi scriitorul norvegian, Boerge Ousland, reuşea să traverseze pe jos, de unul singur, fără niciun ajutor, continentul antarctic, ajungând la baza neo-zeelandeză Scott (a plecat în expediţie la 14.XI.1996, din insula Berkner, şi a parcurs 2829 km în două luni şi patru zile)
* În urmă cu 23 de ani (1999) peste 10.000 de mineri din Valea Jiului au pornit spre Bucureşti (trecând peste barajele ridicate de trupele speciale ale Ministerului de Interne), pentru a protesta faţă de intenţiile Guvernului de a închide unele mine din zonă
* Se împlinesc 20 de ani (2002) de la sfârșitul războiului civil din Sierra Leone (1991–2002), început pe 23 martie 1991, când Frontul Revoluționar Unit (RUF), cu susținere din partea forțelor speciale ale Frontului Național Patriotic din Liberia (NPFL) al lui Charles Taylor, a intervenit în Sierra Leone în încercarea de a răsturna guvernul lui Joseph Momoh. Războiul civil a durat aproape 11 ani, s-a încheiat cu victoria Comunității Națiunilor și a lăsat în urmă peste 50.000 de morți
* Se împlinesc 20 de ani (2002) de când primarii oraşelor Calafat (România), Vidin (Bulgaria) şi Zaicear (Serbia) au semnat, la Vidin, documentele de înfiinţare a Asociaţiei de colaborare transfrontalieră „Dunărea 21”, prima euroregiune înfiinţată în Balcani. Aceasta cuprinde aşezări urbane şi rurale din zonele riverane Dunării, din România (oraşul Calafat, comunele Poiana Mare, Desa, Cetate şi Ciupercenii Noi), Bulgaria (oraşul Vidin şi localităţile Rujniti, Macriş, Belogradcic, Lom, Kula, Dimovo şi Novo Selo) şi Serbia şi Muntenegru (oraşul Zaicear şi localităţile Sokobania, Kladovo, Bolivat, Kniajevat, Bor, Negotin şi Madanpec). Activitatea asociaţiei se desfăşoară în cadrul unor grupuri de lucru constituite pe domenii privind dezvoltarea strategică a Euroregiunii: cultură şi educaţie; dezvoltare economică; sport, turism şi acţiuni ale tineretului; ecologie; agricultură; sănătate şi protecţie socială

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ier. Atanasie şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei (Calendarul Creştin-Ortodox 2022; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2022)

– 18-25.I: „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor” este o manifestare religioasă organizată pe plan internaţional din anul 1992 ( – 30 de ani), la iniţiativa Consiliului Mondial al Bisericilor; se desfăşoară, anual, în această perioadă (în emisfera nordică) sau la Rusalii (în emisfera sudică); la baza acestei manifestări religioase stă convingerea că rugăciunea în comun este absolut necesară pentru a face vizibilă unitatea Bisericii lui Hristos; această săptămână este una dintre cele mai vechi expresii ale „ecumenismului spiritual”

– 1821: A murit Alexandru Suțu, ultimul domn fanariot al Țării Românești (n. 1758)

– 1848: S-a născut prozatorul, jurnalistul şi dascălul Ioan Slavici; membru corespondent al Academiei Române din 1882 (m. 1925)

– 1856: S-a născut Ion Georgescu, sculptor şi desenator; elev al lui Karl Storck (m. 1898)

– 1858: S-a născut juristul şi profesorul Ioan Tanoviceanu; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării legislaţiei penale şi de procedură penală în România, contribuind la punerea bazelor dreptului penal modern; fondatorul criminologiei româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1897 (m. 1917)

– 1873: A murit Dionisie (Dimitrie) Romano, episcop, cărturar, traducător, profesor şi revoluţionar paşoptist; a iniţiat şi condus primele reviste bisericeşti în limba română: „Vestitorul bisericesc” (1839-1849), tipărit la Buzău în colaborare cu Gavriil Munteanu, şi „Echo eclesiastic”, editat la Bucureşti (1850-1852), cu suplimentul „Biblioteca religioasă-morală”; în 1867 a donat Societăţii Academice Române biblioteca logofătului Constantin Cornescu Oltelniceanu (peste 7.000 de volume), care a constituit piatra de temelie a viitoarei biblioteci a instituţiei academice; membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1868 (n. 1806)

– 1875: S-a născut juristul, diplomatul și profesorul Demetru Negulescu; judecător la Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională (predecesoarea Curții Internaționale de Justiție de la Haga) pe toată durata de funcţionare a acestei instanţe; preşedinte al Institutului Român de Drept Internaţional şi co-director al Revistei române de Drept Internaţional (m. 1950)

– 1886: S-a născut Ştefan Dimitrescu, pictor şi desenator (m. 1933)

– 1897: S-a născut lingvistul Dimitrie Găzdaru, discipolul și asistentul lui Alexandru Philippide la Universitatea din Iași, fiind deopotrivă profesorul unor viitori savanți de renume, ca Gheorghe Ivănescu și Eugeniu Coșeriu; plecat devreme din România, după o perioadă de activitate didactică în Italia s-a stabilit în America de Sud, unde a rămas toată viața; a fondat prima catedră de romanistică din Argentina și a scris numeroase studii de lingvistică și filologie, fiind recunoscut ca unul dintre romaniștii de seamă ai secolului al XX-lea (m. 1991) – 125 de ani

– 1898: S-a născut F.(ilip) Brunea-Fox (pseudonimul lui Filip Brauner), reporter, jurnalist şi traducător (m. 1977)

– 1911: S-a născut (la Bitolia, Macedonia) Nicu Caranica (fiul compozitorului Ion Caranica şi fratele traducătoarei Eta Boeriu), poet, eseist şi dramaturg; ataşat de presă pe lângă Legaţia României la Roma (1940), ia decizia de a rămâne în Italia când este rechemat, în 1941; din 1950 se stabileşte la Paris (m. 2002, Fairfield, Connecticut, SUA)

– 1915: S-a născut fizicianul Paul Petrescu; cercetări originale în domeniul fizicii cristalelor, pentru acestea realizând şi o aparatură spectrală originală; preocupări şi în domeniul metalurgiei, unde a introdus metode moderne spectroscopice şi de defectoscopie cu raze X; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1977)

– 1916: S-a născut politologul Silviu Brucan (m. 2006)

– 1919: S-a născut Elena Piru, istoric literar; experimentată cercetătoare a arhivelor şi colecţiilor de manuscrise, a contribuit substanţial la alcătuirea fondului arhivistic al Institutului de Istorie Literară şi Folclor din Bucureşti (m. 1974)

– 1926: S-a născut H.[aralambie] Grămescu, poet şi traducător; a tradus din Margarita Aligher, Arany Janos, Balzac, Ibsen, Maria Teresa Leon; a transpus în limba română poveştile din „1001 de nopţi” (m. 2003)

– 1926: A murit compozitorul şi cântăreţul de lieduri George Cavadia (n. 1858, în Macedonia)

– 1933: S-a născut tenorul şi profesorul Corneliu Fânăţeanu (m. 2014)

– 1941: S-a născut Sabina Ispas (nume complet Cornelia Sabina Ispas), folclorist și etnograf; director al Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”; membru titular a Academiei Române din 2009

– 1943: S-a născut poetul, redactorul şi ziaristul Dan Rotaru

– 1952: S-a născut mezzosoprana şi profesoara Mariana Cioromila; stabilită în Brazilia din 2000 – 70 de ani

– 1957: S-a născut Dinu Gheorghe Florian, artist al imaginii fotografice de artă şi de film, regizor şi profesor (m. 2017) – 65 de ani

– 1961: S-a născut actrița Carmen Tănase

– 1961: A murit pictorul-violonist Tarasov Stavru (n. 1883)

– 1964: S-a născut soprana Elena Moşuc; la finalul lunii martie 2019, Elena Moșuc a reușit extraordinara perfomanță de a câștiga „Oscar della Lirica”, cea mai prestigioasă distincție internațională a muzicii de operă, echivalentul muzical al Premiilor Oscar pentru cinematografie

– 1979: A murit Barbu Theodorescu, bibliograf, biograf, editor de documente şi istoric literar, a cărui activitate s-a concentrat mai ales asupra operei şi figurii lui Nicolae Iorga (n. 1905)

– 1999: A murit (la Roma) Marian Papahagi, critic şi istoric literar, remarcabil italienist, fost director la „Accademia di Romania” din Roma; a coordonat, alături de Aurel Sassu şi Mircea Zaciu, „Dicţionarul Scriitorilor Români” şi „Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români” (n. 1948). NOTĂ: În memoria reputatului italienist şi profesor Marian Papahagi a fost instituit (de Institutul Cultural Italian din Bucureşti şi Centrul Cultural Italian din Cluj, în colaborare cu „Universitatea Babeş-Bolyai”, sub patronajul Ambasadei Italiei în România) premiul ce-i poartă numele; distincţia este acordată anual (începând din 2008), la 14 octombrie, pentru un volum publicat în ultimii trei ani sau pentru o realizare culturală notabilă care au ca obiect orice aspect al culturii şi civilizaţiei italiene (istorie, politică, cultură, arte etc.)

– 2011: A murit cantautorul Cristian Paţurcă, autorul „cântecelor golanilor” intonate de mii de oameni în timpul manifestaţiei din Piaţa Universităţii din 1990 (n. 1964)

– 2013: A murit actorul şi regizorul Victor Radovici, unul dintre fondatorii Teatrului Excelsior (n. 1936)

– 2015: A murit Christine Valmy (născută Cristina Xantopol), estetician, consultant şi antreprenor în industria cosmeticelor; supranumită „Regina cosmeticelor”; în 1971, Congresul SUA o elogiază în Congressional Record pentru crearea unei noi industrii şi a unei noi profesii (skin care specialist în SUA); de la înfiinţarea în 1965, în SUA, a firmei Christine Valmy Inc şi până în prezent, funcţionează în SUA peste 3000 de saloane de frumuseţe sub marca Christine Valmy şi peste peste 100 de şcoli Christine Valmy în lume (n. 1926)

– 2016: A murit monseniorul Petru Gherman, prelat papal şi canonic onorariu, unul dintre îndrumătorii spirituali ai exilului românesc (n. 1921)

– 2017: A murit actorul de teatru şi film Ion Besoiu (n. 1931) – 5 ani

– 2020: A murit Dan Andrei Vladimir Aldea, cântăreț, multi-instrumentist, aranjor și compozitor; considerat unul dintre cei mai creativi chitariști români; lider al formației de rock progresiv „Sfinx” în anii 70 ai secoului trecut; s-a stabilit din 1981 în străinătate, mai întâi în Belgia, apoi în Germania, unde a activat ca muzician în studiou de înregistrări; a abordat multiple genuri muzicale: muzică clasică, blues, rock, reggae, pop-rock, folk, jazz și country (n. 1950)

– 2021: A murit sculptorul Octavian Maxim (n. 1934) – 1 an