Şeful diplomaţiei Statelor Unite va efectua o vizită la Kiev în această săptămână, după ce convorbirile de săptămâna trecută cu Rusia, pe marginea îngrijorărilor SUA şi ale altor state occidentale cu privire la pregătirile Moscovei de a invada din nou Ucraina, s-au încheiat fără niciun rezultat. Secretarul de stat american, Antony Blinken, se va întâlni, miercuri, la Kiev, cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski şi cu ministrul de externe Dmitro Kuleba, a comunicat, marţi, Departamentul de Stat al SUA. Ulterior, Blinken se va îndrepta către Berlin, pentru a se întâlni cu ministrul de externe Annalena Baerbock, după care va avea loc o reuniune a aşa-numitului „Quad Transatlantic” – precizează un comunicat al Departamentului de Stat, referindu-se la un format ce include Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Germania. Blinken va discuta despre „recentele angajamente de securitate cu Rusia şi eforturile comune de descurajare a unei noi agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv despre pregătirea aliaţilor şi a partenerilor de a impune consecinţe masive şi costuri economice severe împotriva Rusiei”, potrivit comunicatului. Preşedintele american, Joe Biden, a avertizat cu privire la consecinţe economice severe pentru Moscova, dacă Rusia – care a comasat trupe aproape de graniţele Ucrainei – va invada ţara vecină. Rusia, care a invadat Ucraina în 2014, a negat orice planuri privind un nou atac, însă a înaintat mai multe solicitări şi a avertizat că ar putea recurge la acţiuni militare nespecificate, dacă Occidentul nu va accepta aceste cereri. Convorbirile multilaterale de săptămâna trecută s-au încheiat fără un acord./mbrotacel/csimion
REUTERS – 18 ianuarie