Forțele de ordine vor interveni ferm împotriva oricăror acțiuni de intimidare a angajaților Societății de Transport București care vor să reia lucrul. Este una dintre măsurile convenite astăzi de Prefectura Capitalei și Primărie, în contextul grevei ilegale de la STB. În cele cinci zile de grevă de la STB au existat cazuri de intimidare și agresare a unor șoferi și vatmani care au vrut să iasă pe teren. Tot astăzi, s-au stabilit și menținerea dispozitivelor de jandarmerie și poliție în zona depourilor și autobazelor STB pentru prevenirea oricăror incidente, menținerea măsurii privind suplimentarea dispozitivelor de poliție și jandarmerie în zona stațiilor de metrou, asigurarea echipajelor de Poliție Rutieră și Poliție Locală în principalele intersecții pentru fluidizarea traficului rutier și informarea de către STV a populației în timp real cu privire la mijloacele de transport disponibile./csimion/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 ianuarie