Liceul Tehnologic Mârşa a găzduit luni o prezentare a sistemului de monitorizare montat în luna decembrie de către specialiştii AGIR în colaborare cu liderul de proiect, Provincia Potenza, în cadrul Proiectului Renergy.
Francesco Scorza, reprezentantul Provinciei Potenza, liderul proiectului Renergy a vorbit despre implementarea, montarea şi funcţionarea acestor sisteme care funcţionează acum în clădirea liceului, cea a şcolii generale şi cea a grădiniţei din Mârşa. Echipamentele de hard şi soft instalate colectează date despre consumul electric şi alţi parametri, cum ar fi temperatura, umiditatea şi lumina. Aceste informaţii sunt transmise apoi administratorilor clădirilor, care vor putea lua astfel măsuri pentru modificarea comportamentului de consum. De asemenea, aceste informaţii colectate din toate locaţiile în care echipamentele sunt montate, deci şi Mârşa, sunt transmise în timp real pe site-ul proiectului, www.ee-sms.eu. „Obiectivul principal este să promovăm un comportament sustenabil în rândul elevilor. Dacă ei cunosc şi au aceste informaţii îşi pot adapta comportamentul pentru a economisi energia”, explică Francesco Scorza.
La prezentarea de la Liceul Tehnologic Mârşa a luat parte Primarul oraşului Avrig, Arnold Klingeis, echipa de implementare a proiectului din cadrul Primăriei Avrig, cadre didactice şi elevi ai liceului precum şi angajaţii SC Enev S.A.
„Cu toţii ştim că doar o energie ieftină şi curată în viitor va aduce avantajul competitiv pe care orice actor într-o economie îl caută.
Împreună cu Italia, împreună cu Potenza am instalat la Avrig un sistem de monitorizare. Am ales liceul dumneavoastră pentru acest concept, odată pentru că aici avem deja trei tehnologii funcţionale: avem o centrală cu panouri fotovoltaice, avem iluminat cu led în jurul liceului, avem o centrală pe biomasă în cantină, avem plantaţii energetice, unde producem materie primă, deci combustibil biologic care să ajute înlocuirea consumului de gaz cu resurse bio. Cred că Liceul din Mârşa, dacă programul nostru va fi continuat, va fi şi centrul de comandă. Pe lângă faptul că aici avem o filială a incubatorului de afaceri, care, aşa cum ştiţi a „incubat” fabrica de jucării, care în următorii ani va crea undeva la 600-800, până la o mie de locuri de muncă în oraşul nostru, aici va fi „incubat” în următoarele săptămâni o firmă care va construi o centrală pe biogas la ferma de porci, la ieşirea spre Porumbacu, o centrală care va valorifica dejecţiile animalelor, dar şi resturile rezultate din prelucrarea cărnii şi alte deşeuri din agricultură. Aici, la Mârşa, este şi filiala Institutului Naţional de Cercetare pentru Energie Electrică care, împreună cu Primăria Avrig şi cu administraţia din Potenza intenţionăm să depunem noi proiecte europene, prin care să depăşim nivelul de investiţii pilot, cum este această centrală sau iluminatul pe led. Vrem să distribuim şi să extindem aceste tehnologii pe un întreg cartier, cum ar fi zona centrală din Avrig, cum ar fi Sticla sau cum ar fi cartierul Mârşa.
Cu toţii ştim că Mârşa a fost un model în economia naţională, iar prin programul acesta noi dorim să ne repoziţionăm şi să ne recăpătăm acel statut în judeţ şi în ţară. Acest lucru nu se poate întâmpla doar prin eforturile mele şi ale echipei mele. Avem nevoie de fiecare dintre dumneavoastră, care să devină un ambassador al acestui program, să devină un comunicator al acestor informaţii pe care noi încercăm mereu să le transmitem pentru a activa comunitatea în această directie. Noi, Avrigul, Mârşa, putem să fim un oraş important în economia regională şi vă rog să mă sprijiniţi să ducem Avrigul într-o poziţie fruntaşă în România”, i-a încurajat Arnold Klingeis, primarul oraşului Avrig, pe toţi cei prezenţi la eveniment.
Despre RENERGY
RENERGY, încheiat în luna decembrie a anului trecut, este un proiect de cooperare de intensitate medie axat în principal în jurul valorii de schimb de experienţă şi diseminare, dezvoltarea unor abordări noi, cu activităţi bazate pe transferul de bune practici şi dezvoltarea de planuri de implementare. Obiectivul general al RENERGY este de a îmbunătăţi, prin cooperarea interregională şi de a eficientiza abordarea politicilor locale/regionale de energie durabilă, ca un răspuns la strategiile generale ale UE şi a angajamentelor, în special Strategia Energetică în 2020 ale UE. Crearea de condiţii mai bune pentru investiţii în economie verde va contribui, de asemenea, la creşterea economică, crearea de locuri de muncă şi a calităţii vieţii.