„În 1942 am fost trimis la Consulatul României de la Milano.”
Relațiile oficiale româno-italiene datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La 21 aprilie/3 mai 1873 s-a deschis prima agenție diplomatică română la Roma, devenită în 1879 reprezentanță diplomatică. La 24 noiembrie/6 decembrie 1879, Italia a recunoscut independența României și a numit un ministru plenipotențiar la București. România a răspuns Italiei la 3/15 februarie 1880, când a numit un ministru plenipotențiar la Roma. Relațiile dintre România și Italia au avut un cadru juridic începând cu august 1880, când la București a fost semnată o Convenție consulară. Perioada interbelică a fost zbuciumată. În Italia fasciștii au acaparat puterea, orientându-se spre o alianță cu Germania nazistă și au avut o atitudine potrivnică României (Dictatul de la Viena din 1940). În timpul războiului, relațiile României cu Italia au fost reduse, lucru remarcat de diplomatul român Alexandru Leist.
„După ce m-am întors de la Helsinki la Bucureşti, am stat din toamna lui 1940 până în februarie 1942. Am fost numai la Direcţia Personal, unde director era Georges Duca [băiatul lui Ion Gheorghe Duca – primul ministru asasinat de legionari în gara Sinaia în 1933]. În februarie 1942, am fost trimis la Consulatul României de la Milano. Până să plec la Milano a trebuit să mă tocmesc cu şeful contabilităţii [care aproba fondurile consulatului] şi cu domnul George Duca să iau pe cea mai bună dactilografă. Asta bătea o coală ministerială fără să se uite pe tastatură! Mi-am zis:”Dom’le, asta-i de mine!” şi m-am luptat cu ei până i-au dat drumul. Am ajuns la Milano. Acolo era un prim-secretar de legaţie… Când se ducea el în oraş, eu nu trebuia să fac altceva decât să stau în consulat. Mai era un interpret, un băiat care studia muzica, şi un dentist care era de la “Sportul studenţesc”, adică de la Siguranţa Statului. Era și el pe acolo…
Era anul 1942, Italia era în război. La un moment dat a venit o delegaţie de ofiţeri farmacişti din România, care au recepţionat materiale medicale… Nu eram la Roma, eram la Milano. Nu aveam ce să fac…. ”
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1997]
