Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a avut ieri o discuţie telefonică cu secretarul apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin. Potrivit unui comunicat al MApN, cei doi oficiali au abordat, în principal, dezvoltările recente de securitate la nivel regional din perspectiva desfăşurărilor masive şi a potenţialului ofensiv al Federaţiei Ruse în jurul Ucrainei şi la Marea Neagră. Ministrul român al Apărării a subliniat necesitatea consolidării posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre, ca formulă defensivă şi de descurajare a acţiunilor agresive. Vasile Dîncu a apreciat efortul şi implicarea secretarului apărării, consolidarea prezenţei aliate în România şi a reafirmat determinarea ţării noastre în privinţa consolidării Parteneriatului Strategic dintre cele două state./dpop/lalexandrescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 ianuarie