Ungaria va încerca să obţină o creştere a cantităţii de gaze primite de la Rusia, în decursul întâlnirii pe care premierul Viktor Orban o va avea săptămâna viitoare cu Vladimir Putin, a anunţat, vineri, liderul ungar. În august 2021, Ungaria – stat membru al Uniunii Europene şi al NATO – a convenit un nou contract de furnizare de gaze cu compania rusă Gazprom. Moscova şi Occidentul se află, în prezent, într-o dispută tensionată, pe fondul manevrelor militare ale Rusiei la graniţa cu Ucraina, pe măsură ce NATO îşi consolidează prezenţa în estul Europei. Orban a respins apelurile opoziţiei ungare de a-şi anula vizita la Moscova, programată pentru marţi, 1 februarie. „Aş vrea să mărim cantitatea de gaze ce urmează să fie livrate (…) de la nivelul agreat în contractul de gaze ruso-ungar”, a declarat Orban, la postul public de radio. Acordul semnat pe o perioadă de 15 ani, ce prevede livrarea a 4,5 miliarde de metri cubi de gaze anual către Ungaria, prin rute ce ocolesc Ucraina, a intrat în vigoare în octombrie, cu opţiunea ca după 10 ani să poată fi modificate cantităţile achiziţionate. Ministrul de externe Peter Szijjarto a declarat, vineri, că i-a propus vicepremierului Alexander Novak să mărească livrările anuale de gaze ruseşti prin Serbia, cu încă un miliard de metri cubi, iar Orban va discuta marţi cu preşedintele Putin pe această temă. Orban a mai spus că va discuta cu Putin şi pe marginea securităţii europene, adăugând că Ungaria îşi doreşte o soluţionare paşnică la disputa legată de Ucraina. „Bineînţeles că Ungaria este membră a NATO şi UE, aşa că, înainte de fiecare astfel de întâlnire, mă consult cu aliaţii noştri occidentali”, a spus Orban, adăugând că va avea noi discuii cu liderii occidentali în următoarele zile./mbrotacel/schelaru
REUTERS – 28 ianuarie