Premierul Nicolae Ciucă va avea o întâlnire de lucru cu miniştrii energiei, finanţelor şi agriculturii

Premierul Nicolae Ciucă urmează să aibă, de la această oră, o întâlnire de lucru cu miniştrii energiei – Virgil Popescu, al finanţelor – Adrian Câciu şi al agriculturii – Adrian Chesnoiu privind măsurile adoptate de Guvern în domeniile economic şi energie pentru protejarea populaţiei şi a mediului de afaceri.

După-amiază, ministrul Virgil Popescu se confruntă în Parlament şi cu o moţiune simplă a opoziţiei împotriva sa. În moţiunea iniţiată de USR, Virgil Popescu este criticat pentru modul în care a gestionat criza energetică. El a declarat astăzi că nu are nicio emoţie cu privire la moţiune, arătându-se convins că social-democraţii vor vota ‘împotrivă’. /dpop/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 februarie