A murit Ivan Reitman, producătorul și regizorul filmului „Ghostbusters”

Ivan Reitman, producătorul și regizorul unor filme de succes, precum „Ghostbusters”, a murit în somn la 75 de ani, pe 12 februarie, la Montecito, în California, după cum a confirmat familia sa pentru „Variety”.
„Familia noastră este în doliu pentru pierderea neașteptată a unui soț, tată și bunic care ne-a învățat să căutăm întotdeauna magia în viață”, au declarat copiii săi, regizorul Jason Reitman, Catherine Reitman și Caroline Reitman într-un comunicat comun. „Suntem alinați de faptul că munca sa de regizor a răspândit râsete și fericire pentru nenumărați oameni din întreaga lume. În timp ce plângem în privat, sperăm că cei care l-au cunoscut prin filmele sale își vor aminti de el pentru totdeauna”.
Născut în Cehoslovacia și crescut în Canada (unde a întâlnit pentru prima dată tineri caricaturiști precum actorii săi de mai târziu Dan Aykroyd și Rick Moranis), Reitman a obținut succesul ca producător al filmului „Animal House” în 1978, o comedie care a adus în fața publicului larg vedeta din „Saturday Night Live”, John Belushi. A trecut rapid la regia lungmetrajelor de succes, care l-au făcut celebru pe Bill Murray: „Meatballs” (1979) și „Stripes”.
Dar cel mai mare succes al său ca regizor și producător, scris în colaborare de Aykroyd și Ramis, care au jucat împreună cu Murray, Moranis și Sigourney Weaver, rămâne „Ghostbusters”. Cu încasări la nivel național de aproape 229 de milioane de dolari, a fost printre cele mai de succes comedii ale vremii sale. Ulterior, Reitman a consacrat faima de actor a lui Arnold Schwarzenegger în „Gemenii” (1988), „Un polițist în școala elementară” (1990) și „Junior” (1994). De asemenea, a produs comediile „Beethoven”.

(www.ansa.it – 14 februarie 2022)

Traducerea: Oana Avram