Este a treia zi de proteste la Cugir, judeţul Alba. Angajaţii uzinei mecanice din localitate sunt nemulţumiţi de salarii, dar şi de condiţiile de muncă. Ei cer creşteri salariale de cel puţin 30%, însă în urma negocierilor de ieri, conducerea uzinei le-a propus o majorare de doar 6,5%. Oamenii spun că acest cuantum este mult prea mic pentru salariile existente, pe care le consideră la limita sărăciei. În această dimineaţă, în semn de protest, anagajaţii au pornit într-un marş pe străzile din Cugir. Lor li s-au alăturat şi salariaţii Fabricii de arme din oraş, transmite corespondenta RRA Andreea Bogdan.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 februarie)/dstanesc