Ştiri – Realizator: Cristian Bâcâin – Preşedintele rus, Vladimir Putin, a dat undă verde unei operațiuni speciale în această dimineață în regiunea Donbas. Este acum în direct corespondentul nostru la Moscova, Alexandr Beleavschi. Bună dimineața, Alex!
Reporter: Bună dimineaţa! Preşedintele Putin a declarat că, la apelul autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk şi conform mandatului primit din partea Parlamentului rus, a luat decizia de a începe o operaţiune militară în Donbas. Scopul ei – a spus Putin – este apărarea locuitorilor acestor teritorii, recunoscute de Rusia, care opt ani – a spus Putin – au fost victime ale umilinţelor şi genocidului comis de regimul de la Kiev, pe care el l-a caracterizat drept ultranaţionalist şi chiar neonazist. Putin a numit operaţiunea un act de autoapărare şi a Rusiei împotriva celor care au făcut din Ucraina ostaticul lor şi încearcă să o folosească împotriva Rusiei. Trimiterea la ceea ce a spus el – asimilarea Ucrainei ca teritoriu de către NATO şi încercarea de a o folosi împotriva Rusiei. El a declarat că Rusia nu are intenţia să ocupe Ucraina, dar va susţine dreptul popoarelor acesteia la autodeterminare. Rusia – a spus Putin – va urmări demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei şi cei care au comis crime împotriva populaţiei civile să fie traşi la răspundere. El a făcut apel şi la militarii ucraineni să depună armele şi să se întoarcă la casele lor. De asemenea, liderul de la Kremlin a avertizat împotriva oricăror încercări de a interveni din afară în această situaţie de a ataca Rusia şi a subliniat că Rusia este una dintre cele mai mari puteri nucleare şi a avertizat că orice agresor potenţial trebuie să ştie că va fi „complet distrus şi se va confrunta cu cele mai dezastruoase consecinţe”./schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 februarie)