Stimați membri ai comunității UMFCD,
O suferință departe de puterea înțelegerii s-a prăbușit în aceste zile peste Ucraina. Mii de persoane s-au văzut nevoite să caute refugiu față de războiul ce i-a invadat și au lăsat în urmă tot ce au construit timp de o viață.
Oameni ca noi, familii precum ale noastre, copii ca ai noștri au pierdut peste noapte normalitatea, siguranța, încrederea și liniștea. Viețile le sunt amenințate, iar tragedia trăită va rămâne o pată de sânge în istorie.
Noi, cei privilegiați să ne bucurăm de pace și de stabilitate, urmărim cu groază cele întâmplate dincolo de granița României. Totuși, nu este îndeajuns să ne fie milă. Compasiunea este doar primul pas.
Simțim datoria morală de a le fi alături concret. Noi îi putem ajuta și le putem demonstra că nu sunt singuri în această grea încercare. Suntem solidari fraților noștri, așadar am căutat modalități de a contribui direct la o trecere mai ușoară prin această perioadă a terorii.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” a organizat o strângere de produse la Căminul U3, camera 103. (program 9-16).
Astfel, vă îndemnăm să aduceți aici, pături/pilote/saci de dormit, săpun lichid, gel de duș, pastă și periuțe de dinți, servetele umede, conserve de mâncare, lapte praf pentru copii, scutece și tot ceea ce considerați că ar putea fi de ajutor mamelor cu copii (fără alimente perisabile sau care trebuie gătite).
În plus, dacă doriți să donați fonduri, puteți face acest lucru prin intermediul fundației UMFCD. Banii vor ajunge, de asemenea, către persoanele refugiate din Ucraina. Găsiți mai jos datele contului:
IBAN: RO38RNCB0090168936490001
Cod de identificare fiscală entitate non-profit / unitate de cult: 43369088
La efectuarea plății, vă rugăm să menționați și motivul transferului (de exemplu: „Donație refugiați Ucraina”).
Pentru mai multe informații, vă invităm să consultați site-ul oficial al UMFCD:
https://umfcd.ro/fundatia-impreuna-pentru-educatie-si-sanatate/
Iar dacă aveți și alte idei de a ajuta comunitatea ucraineană în aceste vremuri grele, vă rugăm să ni le comunicați și vom face tot ce ne stă în putință pentru a oferi sprijin în acest sens.
Vă mulțumim,
Rector UMFCD,
Prof. Viorel Jinga
RADOR – 27 februarie