Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale. Documentul, inițiat de Ministerul Justiției, spune că toate competențele secției vor fi preluate de parchete. Senatorul PSD, Robert Cazanciuc, spunea că acest proiect de lege nu trebuie văzut ca un scut în spatele căruia se pot face abuzuri, ci ca o garanţie că actul de justiţie se face în numele cetăţeanului.
Robert Cazanciuc: Nimeni, sub nicio formă, nu are voie să deturneze înfăptuirea justiției în interese de grup sau particulare. Împărțirea dreptății trebuie făcută de judecători care își doresc, au capacitatea și pregătirea pentru a înfăptui această misiune specială uriașă care apasă pe umerii lor, restabilirea echilibrului social, aplicarea legii în litera și spiritul ei.
Realizator: Președinta Comisiei Juridice, senatoarea PNL, Iuliana Scântei, spunea că secția nu și-a dovedit eficiența și, prin desființarea acesteia, se încheie definitiv o eroare legislativă ce a pus în pericol statul de drept în România.
Iuliana Scântei: Se deblochează activitatea de urmărire penală a faptelor de corupție judiciară, care sunt blocate, din păcate, de ineficiența SIIJ şi se permite ca orice activitate de urmărire penală să se desfășoare în condițiile legii și a standardelor europene în materie și fără a afecta independența judecătorilor.
Realizator: Proiectul de lege a fost susținut și de UDMR. USR a votat împotrivă și a anunțat deja că va ataca documentul la Curtea Constituțională, ne-a informat redactorul nostru, Amalia Bojescu./csimion/cpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 februarie