Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că țările membre ale Alianței solicită președintelui Rusiei, Vladimir Putin, să pună capăt războiului împotriva Ucrainei și să retragă toate trupele de pe teritoriul său, fără condiții. După cum afirmă corespondentul UNIAN, Stoltenberg a făcut această declaraţie la o conferință de presă, după întâlnirea de urgență a miniștrilor de externe ai NATO la Bruxelles. „Am avertizat de multe luni că președintele Putin intenționează să invadeze Ucraina. Tocmai de aceea țările membre au făcut eforturi pentru a găsi o soluție diplomatică. În același timp, am declarat clar că Rusia va plăti un preț foarte mare pentru agresiunea împotriva Ucrainei. Acum Rusia plătește acest preț” – a declarat Stoltenberg. „Acesta este războiul preşedintelui Putin pe care l-a ales, l-a planificat și îl desfășoară împotriva Ucrainei pașnice. Îi cerem președintelui Putin să oprească imediat acest război, să-și retragă necondiţionat toate forțele din Ucraina și să treacă la diplomație” – a subliniat secretarul general al NATO./ssirbu/cpodea
www.unian.net – 4 martie