Forţa specială anticorupţie a României face progrese mari într-una dintre cele mai corupte ţări ale Europei. Printre cele peste 1.000 de persoane condamnate anul trecut se numără 24 de primari, cinci parlamentari, doi foşti miniştri şi un fost premier.
În faţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din centrul Bucureştilor, peste 12 reporteri şi cameramani stau de vorbă. Este o după-amiază de sfârşit de săptămână, iar ei ştiu că nu este decât o chestiune de timp ca următorul român de seamă să apară acolo pentru a răspunde la acuzaţii de corupţie.
Chiar şi acum câţiva ani, personajele puternice şi pline de pile ale României erau în măsură să-şi umple buzunarele cu impunitate, câştigându-i ţării renumele meritat de una dintre cele mai corupte state din Europa.
Însă astăzi, într-un cutremur produs ca prin noroc, declanşat de presiunea externă a Uniunii Europene şi de furia publică internă, reprimarea corupţiei a devenit în România aproape o chestie de rutină. Cu un parchet special, independent şi tenace, în fruntea campaniei, ţara face progrese dramatice în ceea ce priveşte tragerea la răspundere a elitelor exact în aceeaşi măsură ca şi în cazul oamenilor de rând.
România este considerată de mult vreme una dintre cele mai corupte ţări din Europa, ieşind pe ultimul loc între statele UE (la egalitate cu Grecia, Italia şi Bulgaria) în Indicele Perceperii Corupţiei pe 2014, realizat de Transparency International.
Totuşi, ca parte a ascensiunii ţării în UE, la care a aderat în 2007 împreună cu vecina Bulgaria, României – unde corupţia ajunge la toate nivelurile societăţii – i s-a cerut să-şi cureţe ograda.
„A început pentru că am avut combinaţia corectă de presiune externă din partea Comisiei Europene şi presiunea internă din partea populaţiei”, a declarat Laura Ştefan, expert anticorupţie şi fostă directoare în cadrul Ministerului Justiţiei din România.
Totuşi, ea adaugă că: „Atunci când a început, nu exista încredere în stat. Mulţi oameni erau sceptici şi a fost nevoie de mult timp şi de o mulţime de cazuri mari pentru a convinge oamenii.”
În 2003, ţara înfiinţa DNA, un parchet specializat însărcinat cu lupta împotriva corupţiei în general şi a corupţiei din instituţiile statului. Iniţial DNA a vizat personaje mărunte, însă în câţiva ani ajunsese să ţintească mult mai sus, iar numărul persoanelor condamnate pentru corupţie la nivel înalt, definită ca fiind cazurile în care prejudiciul depăşeşte 10.000 de euro (11.300 dolari), a crescut corespunzător.
Anul trecut, în România au fost condamnaţi pentru corupţie 11.138 de indivizi, între care politicieni, afacerişti, judecători şi procurori, în comparaţie cu 155 în 2006. Printre ei se numără 24 de primari, cinci foşti parlamentari, doi foşti miniştri, un fost premier, pentru a nu mai vorbi de şapte judecători şi 13 procurori. Printre condamnaţi există politicieni de toate culorile, ceea ce înseamnă că nu s-a ţinut cont de apartenenţa lor politică.
Ţinte de calibru mare
Anul acesta titlurile din presă au continuat să se aglomereze. Săptămâna trecută, Monica Iacob Ridzi, fost ministru al sportului şi tineretului, a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru abuz de putere şi corupţie. Câteva zile anterior, un fost ministru al transporturilor fusese şi el întemniţat, fiind condamnat la doi de închisoare pentru că luase mită de mai multe ori când se afla în funcţie, inclusiv sub forma unei case construite gratuit pentru mama lui.
În aceste zile televiziunile de ştiri ale României sunt obsedate de rapida cădere în dizgraţie a Elenei Udrea, un parlamentar cochet, fost ministru al turismului şi, recent, candidat la preşedinţie (a terminat pe locul patru), care a fost arestată la mijlocul lui februarie, fiind acuzată de spălare de bani, trafic de influenţă şi luare de mită în mai multe rânduri. Analiştii au avut o zi minunată atunci când Udrea a cerut permisiunea de a-şi renova şi redecora celula în care era ţinută în arest preventiv.
Aproximativ 7% dintre politicienii aleşi în 2012 au fost condamnaţi sau sunt în prezent anchetaţi pentru corupţie, conform estimărilor. Rata de succes a DNA în instanţe trece de 90%.
Cea mai importantă condamnare obţinută de DNA până acum este cea a fostului premier Adrian Năstase (2000-2004), condamnat la patru ani după gratii în ianuarie 2014 pentru mită şi şantaj.
„Chiar acum, este urât, dar este un semn de progres, arată că există voinţă”, apreciază Cristian Ghinea, directorul Centrului Român pentru Politici Europene, un grup de reflecţie din Bucureşti.
Contrareacţie
Acest progres nu a fost însă lipsit de o contrareacţie.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi-a văzut viaţa personală atacată cu regularitate în presă, mai ales de către acele instituţii deţinute de sau având legături cu potentaţii care fuseseră vizaţi de anchetele DNA. Anul trecut ea a dat în judecată pentru calomnie o televiziune care o acuzase că ia mită.
Însă aceste acuzaţii publice par să fi avut prea puţin impact asupra popularităţii de care se bucură DNA şi însăşi Kovesi; de fapt, unii au sugerat că DNA ar fi acum pe locul patru între instituţiile în care românii au cea mai mare încredere, după biserică, armată şi serviciile secrete.
Într-un comunicat publicat luna trecută, pentru a coincide cu ultimul raport UE privitor la corupţie, Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene, scria că: „România este pe drumul corect şi trebuie să se ţină de el. Combaterea corupţiei rămâne cea mai mare provocare şi cea mai mare prioritate.”
Toate îngrijorările care au mai rămas sunt legate de acţiunile parlamentului, care a mai încercat în trecut să limiteze amploarea anchetelor.
Deşi politicienii afirmă, cel puţin public, că sprijină DNA, în parlament au existat tentative de a-i proteja pe oficialii aleşi de investigaţii şi de trimiterea în judecată.
În decembrie 2013, într-o zi care avea să fie numită Marţea Neagră, parlamentul a votat un proiect de lege care le-ar fi conferit imunitate oficialilor aleşi. Comunitatea internaţională a reacţionat în forţă, după cum au făcut-o şi mulţi români, care au ieşit în stradă în semn de protest, astfel că măsurile au fost ulterior abrogate.
Nu mai sunt de neatins
În noiembrie, la doar câteva zile după ce un candidat anticorupţie câştigase alegerile prezidenţiale din România, parlamentarilor li s-a cerut din nou să voteze o lege ce ar fi proclamat o amnistie controversată. Noua lege ar fi deschis calea eliberării din închisoare a oricărui deţinut care ispăşea o pedeapsă mai mică de şase ani, pentru infracţiuni fără violenţă – ceea ce înseamnă că majoritatea condamnaţilor pentru corupţie ar fi făcut parte din acest grup.
De această dată votul a fost aproape unanim împotriva legii.
Şi dacă n-ar fi existat semne suficiente că nimeni nu mai este la adăpost de investigaţii, acestea au apărut în ultimele săptămâni, când mai întâi Udrea, fostul candidat prezidenţial, a fost arestată, iar apoi Iulian Herţanu, cumnatul prim ministrului României Victor Ponta. Herţanu este acuzat de implicarea într-o infracţiune de delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 1,75 milioane de euro.
„Zona celor care sunt de neatins s-a făcut în timp mai mică şi mai mică”, a declarat Ştefan.
„Oamenii văd pentru prima dată că dacă furi mergi la închisoare, indiferent cine ai fi. Aşa ar trebui să stea lucrurile, dar noi trebuie să ne menţinem avântul.”
Articol de Kit Gillet
THE CHRISTIAN SCIENCE MONITOR (SUA), 25 februarie 2015
Traducere: Andrei Suba (RADOR)
