Alina Bica, Dorin şi Alin Cocoş, precum şi Ionuţ Florentin Mihăilescu rămân în arest preventiv în dosarul „Bica 2”

Alina Bica, Dorin şi Alin Cocoş, precum şi Ionuţ Florentin Mihăilescu rămân în arest preventiv în dosarul „Bica 2”. Decizia a fost luată cu puţin timp în urmă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut şi măsura controlului judiciar impusă fostului ministru al economiei, Adriean Videanu. Potrivit unor surse din rândul avocaţilor, omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul său, Alin, şi-ar fi recunoscut, astăzi, în faţa instanţei, faptele de corupţie de care sunt acuzaţi în dosarul supranumit „Bica 2”. Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, este acuzată că ar fi luat mită de la cei doi şi ar fi făcut trafic de influenţă în favoarea lor.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 februarie)