Președintele Klaus Iohannis a subliniat contribuția pe care minoritatea maghiară o aduce societății și a apreciat rolul său în implementarea proiectelor care stau la baza dezvoltării României. Într-un mesaj transmis cetățenilor români de etnie maghiară cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, șeful statului a mai precizat că, prin hărnicie și prin tradiții, maghiarii au îmbogățit cultura Europei și patrimoniul umanității. Și premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj în care vorbește despre respect față de identitatea și valorile comunității maghiare din țara noastră. El amintește de spiritul toleranței și al armoniei, în care toate minoritățile din România beneficiază de drepturi constituționale egale./lbadiu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 martie)