3,2 milioane de ucraineni au fugit până acum din țară din cauza războiului

3,2 milioane de ucraineni au fugit până acum din țară din cauza războiului. Acestor refugiați li se adaugă persoane dislocate intern, care se îndreaptă către zonele mai sigure ale țării. Trimisul RRA în Ucraina a vizitat un astfel de centru şi are detalii:

Reporter: Alex Buzică – În oraşul Ivano-Frankivsk din Ucraina, aflat la aproximativ 180 de km în linie dreaptă de Sighetu Marmaţiei, se află unul dintre cele mai mari centre de refugiați din vestul ţării. Aici au ajuns de la începutul războiului peste 30.000 de refugiaţi, iar numărul acestora este de așteptat să crească. Totodată, clădirea administrativă din oraş, unde în trecut oamenii îşi plăteau taxele şi impozitele, acum este un adevărat depozit pentru haine și alimente, dedicate celor care fug din calea războiului.

Bogdan Pîteli, directorul Departamentului Administrativ din Ivano-Frankivsk: După ce a început războiul, noi am devenit un centru de ajutor pentru militari şi pentru refugiaţii care ajung aici. Am împărţit lucrurile în câteva direcţii. Primul este colectarea alimentelor şi a hainelor pentru refugiaţii care ajung în zonă, deschiderea unui centru de recreaţie psihologică.

Reporter: Oraşul Ivano-Frankivsk a trecut prin câteva bombardamente, iar clădirile administrative s-au transformat în adevărate fortăreţe. Noaptea se aud motoarele avioanelor care survolează zona, iar ziua elicopterele zboară la o distanță mică de sol. La 20 de km de oraș, militarii și voluntarii unităților de apărare teritorială sapă tranșee adânci și lungi în caz că vor avea loc lupte terestre./aburtica/cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 martie