Specialiștii în sănătate publică monitorizează situația în privința posibilelor cazuri de rujeolă și de poliomielită

Aproape 550.000 de refugiați ucraineni au intrat în România de la declanșarea invaziei ruse în țara vecină. Trei cazuri de rujeolă au fost confirmate până în prezent din nouă suspiciuni în rândul refugiaților din Ucraina, țară în care au fost semnalate focare ale acestei boli în ultimii ani. Este motivul pentru care specialiștii în sănătate publică monitorizează situația atât în privința posibilelor cazuri de rujeolă, cât și de poliomielită. Reporterul Adriana Turea transmite că medicii recomandă respectarea Programului național de vaccinare, care include scheme de imunizare pentru ambele boli.

Președintele Societății Române de Epidemiologie, doctorul Doina Azoicăi: De aceea se face apel la întreaga populație ca vaccinarea copiilor să se deruleze în mod corespunzător și în această situație sigur că protecția lor poate fi asigurată prin administrarea corectă, la intervalele recomandate, a preparatelor vaccinale./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 martie