După aproximativ 6 luni de când a fost ales în funcția de președinte al PNL, Florin Cîţu a demisionat, astăzi, fiind supus unor critici intense în ultima vreme din partea colegilor săi de partid. Cîţu nu renunță însă la funcția de președinte al Senatului. Tot astăzi, Dan Vîlceanu, un apropiat al lui Florin Cîţu, a demisionat din funcția de secretar general al PNL, declarând că ia în calcul să demisioneze și din funcția de ministru al investițiilor și proiectelor europene, pe care o ocupă în guvernul condus de Nicolae Ciucă. Mâine. Biroul Politic Național al PNL va numi un președinte interimar al formațiunii, urmând ca un congres extraordinar al Partidului Național Liberal să fie convocat pentru 10 aprilie.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 aprilie)/denisse