Ucraina va naţionaliza toate proprietățile rusești aflate pe teritoriul său

Premierul de la Kiev, Denis Şmihal, a declarat că Ucraina intenționează să naționalizeze toate proprietățile rusești aflate pe teritoriul ucrainean, pentru a compensa parțial pierderile cauzate de invazia rusă. Potrivit lui Şmihal, legea care permite Ucrainei să facă acest lucru a fost deja adoptată de Rada Supremă.
„Există o serie de afaceri în Ucraina care aparțin Rusiei. Am adoptat o legislație privind naționalizarea. Am început aceste procese pentru a compensa cu aceste resurse unele dintre pierderile pe care ni le provoacă Federația Rusă” – a precizat premierul. În plus, Ucraina se așteaptă să primească fonduri din activele rusești înghețate în străinătate.(www.korrespondent.net – 8 aprilie)/sdan/dsirbu