Deputatul ucrainean David Arahamia, şeful delegației ucrainene la negocierile cu Federația Rusă, a enumerat câteva dintre țările care și-au dat acordul verbal să devină garanți ai securității Ucrainei după încheierea războiului și a vorbit în acest sens inclusiv despre interesul Chinei pentru un viitor tratat. Printre statele care și-au anunțat deja public intenția de a deveni semnatare ale unui acord privind garanțiile de securitate se numără Germania, Turcia, Franța și Italia. Există declarații şi din partea Marii Britanii și a Statelor Unite ale Americii cu privire la intenția acestora de a lua în considerare un astfel de tratat. „Acum, există un interes din partea Republicii Populare Chineze. Lucrează deja în mod activ la document” – a subliniat Arahamia.
(www.rbc.ua – 10 aprilie)/sdan/asalar