Preşedinta alianței progresiste din Parlamentul European susţine aderarea României la Spațiul Schengen

Realizator: Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European a anunțat că se angajează să susțină ferm aderarea României la Spațiul Schengen și asta cât mai curând posibil. Aflată în vizită la București, președinta grupului, Iratxe García Pérez, a afirmat că țara noastră îndeplinește criteriile tehnice pentru includerea în zona liberă de circulație europeană.
Iratxe García Pérez: România trebuie să fie acceptată în Spațiul Schengen și eu vă spun că vă ofer angajamentul meu să lucrăm în acest sens să se întâmple această aderare. Vă spun că România îndeplinește toate criteriile tehnice solicitate de Uniunea Europeană astfel încât să intre în Spațiul Schengen. Nu există nicio scuză să nu devină realitate acest lucru cât mai curând posibil.
Realizator: Apartenenţa la Spațiul Schengen permite circulația liberă fără prezentarea la frontiere a actelor de identitate și fără opriri pentru control a cetățenilor statelor care fac parte din acest acord. România ar fi trebuit să adere la Schengen încă din anul 2011, însă mai multe state europene s-au opus, motivând că țara noastră are probleme cu corupția și cu sistemul de justiție./ilixandru/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 aprilie)