Bucureștenii pot dona sânge astăzi, la Arena Națională, între orele 8:30 şi 12:30, transmite viceprimarul capitalei, Horia Tomescu. Pentru a nu aștepta la coadă, el recomandă celor interesați să completeze în prealabil un formular pentru programare. Într-un mesaj pe o rețea de socializare, Horia Tomescu reamintește că fiecare donator va primi, printre altele, adeverința pentru o zi liberă și reducerea cu 50% la abonamentul pentru un mijloc de transport în comun, valabil din luna următoare. El precizează că tichetele de masă, începând din martie, sunt emise numai electronic, urmând a fi distribuite donatorilor ulterior, când vor fi disponibile în format fizic./amirea/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 aprilie)