Preşedintele Bulgariei a remarcat eforturile depuse pentru revenirea marinarilor bulgari din Ucraina

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a remarcat eforturile depuse pentru revenirea în ţară a marinarilor bulgari din Ucraina. „Se fac eforturi pentru ca marinarii bulgari care au fost evacuaţi miercuri de pe vasul „Ţarevna” în portul Mariupol să se întoarcă în siguranţă. Ştiţi că situaţia este foarte complicată, dar cel mai important este ca marinarii noştri să se întoarcă acasă vii şi nevătămaţi„, a subliniat Radev. Premierul bulgar, Kiril Petkov, a declarat, miercuri, că 14 marinari bulgari şi unul ucrainean din echipajul navei bulgare „Ţarevna” au fost evacuaţi din portul Mariupol. Căpitanul, secundul şi alţi trei marinari, dintre care doi sunt ucraineni, au dorit să rămână la bord./ddaniela/dsirbu

www.bnr.bg – 14 aprilie