Mii de creștini ortodocși și greco-catolici au participat la slujba de Florii

Mii de creștini ortodocși și greco-catolici au participat la slujba de Florii oficiată de preoți în toate bisericile din țară.

În capitală, credincioșii prezenți pe Dealul Mitropoliei au primit ramuri de salcie sfințite, iar ulterior în Catedrala Patriarhală ei au ascultat predica rostită de Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor Timotei Prahoveanul.

Reporter: Remus Rădulescu – Cu un nume preluat din tradiţia precreştină, sărbătoarea Floriilor celebrează un moment important din viața lui Isus Hristos. El a era fost primit în Ierusalim ca un împărat, pentru că oamenii îl considerau vrednic să le fie conducător după dovada incontestabilă a puterii sale, și anume învierea lui Lazăr.

Evangheliile prezintă însă contrastul dintre ovaţiile publice și modestia alaiului lui Iisus la intrarea în Ierusalim. În amintirea acestui moment, credincioșii au participat astăzi la Liturghie și au primit ramuri de salcie sfințite. La Catedrala Patriarhală din București slujba a fost oficiată de Episcopul Vicar Timotei Prahoveanul.

Duminica Floriilor este ultima înainte de Paști și deschide săptămâna mare, când în biserici au loc slujbele Deniilor care rememorează ultimele momente din viața lui Iisus, condamnarea și răstignirea Sa pe cruce. În duminica Floriilor, pentru că este praznic împărătesc, credincioșii care țin post au dezlegarea la pește și la vin./cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 aprilie