Luni, 25 aprilie, se împlinesc 105 ani de la naşterea uneia dintre cele mai populare cântăreţe de jazz din Statele Unite, Ella Fitzgerald.
A devenit celebră graţie vocii sale remarcabile, deosebit de flexibilă şi clară, dar şi datorită abilităţii sale remarcabile de a improviza. Aceste calităţi i-au permis să interpreteze balade, jazz, ba chiar să imite orice instrument al unei orchestre. Muzica sa s-a adresat tuturor păturilor sociale, tuturor religiilor şi naţionalităţilor, iar recompensele au fost pe măsură: 13 premii Grammy şi vânzări totale de peste 40 de milioane de dolari, un nivel foarte ridicat pentru vremurile ei de glorie.
Ella Jane Fitzgerald a-a născut la 25 aprilie 1917, la Newport News, statul Virginia, tatăl ei fiind William, iar mama, Temperance (Tempie).
La scurtă vreme după naşterea copilei, părinţii ei s-au despărţit, ea rămânând în grija mamei şi a noului ei partener.
Noua ei familie se descurca financiar destul de greu, iar pentru a o susţine, mama sa lucra la o spălătorie şi organiza mese festive, tatăl vitreg lucra ca şofer cu jumătate de normă, iar Ella avea diverse colaborări pentru a contribui cu bani.
Copilăria ei a fost marcată de aceste dificultăţi financiare dar şi de jocurile de baseball din cartier, de dansurile şi cântecele interpretate alături de prieteni.
Însă Ella mai avea o pasiune: să urmărească spectacolele din Harlem de la Teatrul „Apollo”.
În anul 1932, mama sa va pieri într-un accident auto, iar după încă o perioadă în care a locuit alături de tatăl vitreg – marcată de abuzuri de tot felul -, va ajunge în grija surorii mamei, iar la puţină vreme, şi tatăl vitreg şi sora sa, Frances, vor trece la cele veşnice.
Sigur că toate aceste drame şi-au pus amprenta pe evoluţia deja adolescentei, iar primul simptom era permanenta ei stare de nefericire.
Va renunţa la şcoală, va intra în atenţia poliţiei pentru diverse abateri, şi va ajunge, în cele din urmă, la o şcoală de corecţie.
După încheierea acelei perioade, tânăra de 15 ani constata că este singură pe lume, va trece printr-o perioadă de depresie, iar în cele din urmă va depăşi acest impas, cu preţul maturizării timpurii.
La 17 ani, în 1934, va urca pentru prima dată pe scenă cu ocazia unui concurs de talente, unde altundeva decât pe scena Teatrului „Apollo” din Harlem (New York), adică în locul în care îi plăcea să asiste la spectacole în anii copilăriei.
Va demonstra un talent remarcabil, fiind apreciată şi sprijinită pe mai departe de saxofonistul Benny Carter. Va intra în cercuri de oameni influenţi, care vor da, fiecare după puteri, câte un mic elan carierei artistice a viitoarei excepţionale cântăreţe.
În anul 1935, Ella va evolua timp de o săptămână alături de formaţia Tiny Bradshaw, la Opera din Harlem, aici impresionându-l în mod deosebit cu vocea sa aparte pe bateristul Chick Webb. Ea va avea astfel ocazia să cânte alături de trupă la un spectacol la Universitatea Yale.
În 1936, realizează prima ei înregistrare, „Love and Kisses”, la Casa Decca, o piesă fără vreun succes notabil.
Ella va rămâne solista trupei lui Chick Webb şi va ajunge să cânte chiar la clubul Savoy, cea mai luxoasă sală de bal din lume, în acei ani.
În anul 1938, Ella înregistrează o variantă a unui cântec de leagăn, „A-Tisket, A-Tasket”, iar albumul ce conţinea piesa va înregistra un milion de exemplare vândute şi va rămâne pe primul loc în topurile muzicale ale vremii timp de mai multe săptămâni.
Ella Fitzgerald îşi începea perioada de glorie, iar publicul din rândul căruia a fost propulsată o va consacra drept legendă a Harlem-ului.
Însă artista rămânea cu o mare problemă: durerile din anii copilăriei şi adolescenţei nu trecuseră, iar ea era în permanentă cătuare de protecţie.
Se va căsători cu Benny Kornegay, un lucrător la docuri, însă căsătoria va fi anulată, iar în perioada turneului cu trupa lui Dizzy Gillespie, în 1946, Ella s-a îndrăgostit de basistul Ray Brown, iar cei doi se vor căsători şi vor adopta un băiat pe nume Ray Jr.
Însă pentru Ella prioritatea era cariera, avea un program dens, era mereu plecată în turnee, iar căsătoria cu Ray Brown nu avea cum să reziste, astfel că în 1952 se pronunţă divorţul, de aici mai departe foştii soţi rămânând foarte buni prieteni.
Profesional, pentru Ella Fitzgerald va urma o perioadă strălucitoare, anii 1956-1964 însemnând înregistrări şi colaborări cu cei mai faimoşi compozitori şi artişti muzicali ai perioadei: Cole Porter, Duke Ellington, Ira Gerswhyn, Johnny Mercer, Irving Berlin. Va fi invitată la televiziune în numeroase spectacole de varietăţi: „The Bing Crosby Show”, „The Dinah Shore Show”, „The Frank Sinatra Show”, „The Ed Sullivan Show”, „The Tonight Show”, „The Nat King Cole Show”, „The Andy Willams Show” şi „The Dean Martin Show”.
Printre numeroasele sale realizări, în 1958, Ella Fitzgerald a devenit prima femeie afro-americană care a câștigat un Premiu Grammy, cel mai prestigios premiu din industria muzicală americană. Ea a câștigat două premii în acea seară: Best Jazz Performance și Best Female Pop Vocal Performance.
Muzica îi va oferi totul, ea se va dedica muzicii, însă toate acestea se vor derula cu preţul dragostei din viaţa privată, pe care o cânta cu atâta perfecţiune, dar pe care nu o va cunoaşte cu adevărat.
Ella va avea parte de o relaţie specială cu celebra Marylin Monroe căreia i-a câştigat o admiraţie deosebită: „Îi datorez atât de multe lui Marylin Monroe. Datorită ei am ajuns să cânt la Mocambo, un club de noapte popular din anii ’50. Marylin l-a sunat personal pe proprietarul clubului şi i-a spus să mă angajeze imediat, şi dacă o va face, îşi va rezerva o masă în faţa scenei în fiecare noapte. Proprietarul a fost de acord, iar Marylin s-a ţinut de cuvânt, noapte de noapte stând şi admirând-o la o masă în faţa scenei. După acest moment nu a mai trebuit niciodată să cânt într-un club mic de jazz”, spunea Ella.
A urmat o perioadă profesională la fel de densă, presărată, însă, cu tot mai dese momente în care problemele cu diabetul deveneau preocupante.
A continuat să muncească enorm, să călătorească în întreaga lume, iar în 1974, va petrece două săptămâni memorabile la New York cu Frank Sinatra şi Conte Basie.
Ella Fitzgerald a fost aleasă în Downbeat Hall of Fame şi a primit premiul Kennedy Center Honors pentru contribuţiile sale în domeniul artelor, iar în anul 1987, preşedintele Ronald Reagan i-a acordat Mediala Naţională a Artelor.
În anul 1990, numărul albumelor pe care le înregistrase ajunsese la peste 200, iar un an mai târziu va susţine ultimul concert, la sala Carnegie din New York.
Din nefericire, au urmat ani în care sănătatea artistei s-a degradat alarmant, iar diabetul va duce la probleme de circulaţie atât de grave încât doctorii au fost nevoiţi să-i amputeze, în anul 1993, ambele picioare de sub genunchi.
Remarcabil este faptul că în acelaşi an, Lady Ella a înființat Fundația caritabilă Ella Fitzgerald, concentrându-se pe patru categorii majore: oportunități academice pentru copii, educație muzicală, nevoi de îngrijire de bază pentru cei mai puțin norocoși, cercetări medicale care se referă la diabet, boli de inimă și tulburări de vedere. Își dorea să ofere oportunități celor mai puțin norocoși și a sprijinit mai multe organizații nonprofit precum American Heart Association, City of Hope și Fundația Retina.
În ultima perioadă a vieţii, imobilizată în scaun cu rotile, Ella va petrece mult timp alături de fiul său adoptiv Ray Jr. şi de nepoata sa Alice.
Ella Fitzgerald va părăsi această lume la 15 iunie 1996, în casa ei din Beverly Hills, la vârsta de 79 de ani. Ea îşi găseşte somnul de veci la Inglewood Park Cemetery.
