Angajatorii ar putea majora salariul minim brut de bază cu 200 de lei de la 1 iunie, fără a plăti taxe pe această creștere voluntară

Angajatorii pot majora salariul minim brut de bază cu 200 de lei de la 1 iunie, fără a plăti taxe pe această creștere voluntară, potrivit unui proiect de ordonanță pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor. Măsura a fost anunțată anterior ca parte a programului guvernamental ”Sprijin pentru România” și are ca scop combaterea efectelor negative generate de creșterea prețurilor. Astfel, de la 1 iunie, pentru suma rezultată din majorarea salariului minim pe țară de la 2.550 de lei lunar la 2.750 de lei pe lună firmele nu datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii; de această măsură beneficiază și cei nou angajați în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și 31 decembrie, pentru care nivelul salariului de bază lunar brut este de 2.750 de lei fără sporuri și adaosuri./lbadiu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 mai)