Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, acuzat de fapte de corupție într-un dosar penal

Procuratura Generală a Republicii Moldova a deschis un dosar penal pentru suspiciunea de comiterea unor fapte de corupție împotriva liderului Partidului Socialist, fostul președinte Igor Dodon, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Mariana Chiorpec. ”Pe 18 mai, procurorul general interimar al Republicii Moldova, Dumitru Robu a dispus începerea urmăririi penale, din cauza videoclipurilor apărute în spațiul public, în vara anului 2020”, a declarat miercuri Mariana Chiorpec. La baza dosarului penal au stat înregistrările video ale întâlnirii din iunie 2019 dintre Igor Dodon și liderul din acea perioadă a Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Din înregistrările video, filmate în biroul Partidului Democrat, se poate vedea cum Plahotniuc îi dă lui Dodon un pachet mare, negru, pe care ei îl numesc ”sac”. Din conversație reiese că ”sacul” conține bani destinați finanțării Partidului Socialiștilor, condus atunci de Dodon. Înregistrările video au fost făcute publice în 2020 de către deputatul Iurie Reniță. La sfârșitul lunii iunie 2020, Parchetul Anticorupție a refuzat să inițieze un dosar penal pe baza înregistrărilor video, menționând că ”în timpul verificărilor nu au fost scoase la iveală elemente ale unei infracțiuni”. Cu o zi înainte, Curtea de Apel din Chișinău a anulat decizia instanței din Chișinău, care în 2019 a refuzat deschiderea unui dosar penal împotriva lui Dodon, precum și dispoziţia semnată în acest sens de fostul șef adjunct al Parchetului Anticorupție Vasile Leviţchi. Miercuri, Dodon a dezvăluit că a fost amendat cu suma maximă de 9.000 de lei (500 de dolari) pentru încălcarea interdicției de utilizare a panglicii Sf. Gheorghe, pe 9 mai. El a mai spus că intenţionează să conteste în instanţă decizia poliţiei./vdraguta

(www.interfax.ru – 18 mai)