Realizator: Cătălin Gomboş – Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer va fi sărbătorită pentru prima dată în prima duminică a lunii iunie. Proiectul a fost iniţiat de senatoarea PNL, Nicoleta Pauliuc, o supravieţuitoare a acestei boli. Prin acest demers, ea a dorit să transmită un mesaj de speranţă şi susţinere pentru bolnavii de cancer şi familiile acestora. Pe lângă stabilirea acestei zile, senatoarea liberală a iniţiat mai multe proiecte de lege care să vină în ajutorul bolnavilor de cancer.
Reporter: Amalia Bojescu – O lege recent adoptată în parlament le acordă rudelor pacienților un concediu de 45 de zile ca să-i însoțească la terapii și toți vor putea face psihoterapie gratis. De asemenea, a trecut de votul Senatului proiectul de lege intitulat „Dreptul la uitare”, prin care supraviețuitorii de cancer vor putea beneficia de credite financiare și de asigurări de sănătate. Senatoarea PNL, Nicoleta Pauliuc, a vorbit și despre importanța unei zile a supraviețuitorilor de cancer.
Nicoleta Pauliuc: De fapt, despre asta este vorba la Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer, despre speranță, despre povești de viață care inspiră, de avea capacitatea să privească în urmă și să spună: „Eu am supraviețuit”.
Reporter: Prezent la dezbatere, premierul Nicolae Ciucă spunea că în acest moment nu există o statistică a supraviețuitorilor de cancer și a situației în care se află aceștia. Şeful guvernului dorește să pună în aplicare Planul Național de luptă împotriva cancerului care să facă trecerea de la scheme de tratament uneori rigide la medicina personalizată.
Nicolae Ciucă: Mesajul meu este unul de optimism pentru bolnavii oncologici din România: să fiți puternici, să nu abandonați lupta! Nu sunteți singuri, suntem alături de dumneavoastră pentru a vă ajuta.
Reporter: Despre speranţă a vorbit şi Cezar Irimina, preşedintele Asociaţiei Bolnavilor de Cancer.
Cezar Irimia: Speranţa moare ultima. Cu speranţă am aşteptat acest moment de minimă normalitate când politicul şi-a întors faţa către noi, când suntem luaţi în seamă în modul cel mai serios.
Reporter: Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer se va sărbători anul acesta pe 5 iunie./dstanesc
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 mai)